Închide

Ioan Aurel Pop respinge o posibilă candidatură la președinția României din partea AUR

Politica by Actual de Cluj - feb. 04, 2022 0 289

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a respins astăzi o posibilă candidatură la președinția României din partea AUR, după ce și George Simion, și Claudiu Târziu l-au nominalizat ca posibil candidat.

”În urma unor menționări din ultimul timp ale numelui meu, legate de scena politică, trebuie să precizez din nou că singura politică pe care o fac este aceea a Academiei Române și singura mea preocupare publică este menținerea acestei venerabile instituții la nivelul stabilit de fondatori și de înaintași, întru promovarea valorilor intelectuale autentice, a cercetării științifice și creației culturale la standardele cele mai înalte”, a scris vineri Ioan Aurel Pop pe Facebook.

Delimitarea lui Pop de AUR vine la doar câteva ore după ce și Biserica Ortodoxă Română a criticat dur AUR pentru că a târât religia în scandaluri politice. BOR a transmis, vineri, prin vocea purtătorului de cuvânt Viorel Bănescu, faptul că amestecarea politicii cu religia a făcut deja ”prea multe victime”. Comunicatul BOR vine ca urmare a solicitărilor de poziționare a Bisericii față de AUR, după ce în spațiul public au apărut informații că membri ai BOR susțin demersurile partidului de extremă dreapta, relatează G4media.ro.

Citește și:

Biserica Ortodoxă, critici la adresa partidului extremist AUR: ”Temele creștin-conservatoare sunt rupte xenofob de spiritul Europei

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare