Închide

INTERVIU Mircea Cristescu! Radiografia unui sezon cu final „amar” pentru U BT. „Noi eram obișnuiți să câștigăm!”. Ce schimbări se preconizează în perioada următoare

SportTop News by Catalin Suciu - mai 26, 2016 0 1238

Cotată la startul sezonului cu șanse însemnate la titlu, U BT a încheiat abia a patra Liga Națională de baschet. S-a luptat pentru un loc în finală cu Oradea, dar a pierdut într-o manieră categorică, cedânc meciul patru chiar la 20 de puncte (56-76). Nici bronzul nu i-a revenit după două partide cu Steaua, pierdute ambele, între care ultima la Cluj. Pe de altă parte, baschetbaliștii au luat Cupa României.. Ce schimbări se preconizează în această vară?  Ce planuri de viitor există?  Mircea Cristescu, vicepreședinte al clubului și manager, face o radiografie a întrebului sezon… Și vorbește despre viitorul Universității.

– Înfrângere cu Steaua, locul 4. E un eșec până la urmă?

– A fost un sezon în care aveam obiectiv finala, să construim o echipă care treptat treptat să reușească să lupte cu toată lumea…Am jucat două finale, una am câștigat-o, cea din Cupă, iar alta am pierdut-o, finala mică cu Steaua.  N-am reușit să mai revenim după al patrulea meci cu Oradea…. A contat foarte mult primul meci de la Oradea, care trebuia să fie meciul nostru. Au fost câteva decizii care ne-au defavorizat.

– A fost un moment crucial meciul al patrulea cu Oradea? Și ce explicații există pentru o înfrângere într-o manieră de acest gen, greu de digerat?

– Parcă nimeni nu putea băga mingea în coș, nu știu, așa a fost să fie. Nu poate zice nimeni că echipa nu și-a dorit, că n-a vrut. Asta a fost….

Dykesjos

Kyndall Dykes

 

– Sunt câțiva jucători care, în momentele cheie, dau impresia că cedează. Ne referim la Dykes, de exemplu. Dykes, unul dintre cei mai buni oameni anul trecut în România.

– Nu neapărat, Dykes a jucat. Are cifre bune în tot acest sezon dacă vă uitați. E vorba de aceste finale, de câteva meciuri. Lumea nu știe, dar el a avut o fractură la metatarsiene, iar la el, picioarele contează enorm, pentru că sare foarte mult. Iar când nu poate, probabil că nu-i ies nici aruncările. El a strâns din dinți, a făcut ce-a putut.

– Vor fi schimbări majore în lot?

– Acum urmează perioada în care vom avea mai multe discuții, să luăm niște decizii.  Din jucători vor pleca, în mod sigur pentru că sunt câțiva care nu ne-au confirmat așteptările, dar vom analiza asta.  Acum obligatoriu ne gândim la noul sezon. Trebuie să trecem peste  ce-a fost și să ne gândim la viitor.

– Cine pleacă, cine vine?

– A, sunt multe de discutat aici. Când vom lua decizii clare, le vom prezenta și oficial.

U-bt

U BT a câștigat Cupa României, dar a încheiat dezamăgitor sezonul, pe locul al patrulea

– Se poate vorbi și de eventuale mutări pe banca tehnică? E un punct fix Marcel Țenter și cei care îi sunt secunzi?

– Din punctul meu de vedere, am plecat la un proiect cu banca tehnică și rămâne să vedem dacă vom reuși să mergem mai departe sau nu. Continuitatea proiectelor duc în general la succes. Orice echipă care a avut succes, a reușit datorită unei continuități. Cel mai bun exemplu am fost noi, în acest sezon e Oradea, chiar și Mureșul. Mureșul își aduce aceiași jucători care i-a avut.  În echipa noastră nu este nimeni fericit după ultimul meci. Noi am fost obișnuiți să câștigăm, acesta era și obiectivul. Și cred că puteam face mult mai mult decât am reușit, în special la poziția din clasament.  Nu suntem mândri de modul în care am terminat campionatul, mai ales pierzând acasă. Dar ăsta este sportul..

– Ce buget are U BT comparativ cu celelalte formații care s-au luptat la titlu?

– Cred că sunt aproape la fel bugetele, dacă mă uit la nivelul jucătorilor. E vorba de aproximativ 1 milion de euro pe sezon! Oradea are cam la fel,  noi avem mai multe cheltuieli și cu juniorii. Și Steaua cheltuie cu juniorii. Și Steaua tot acolo e la buget sau peste noi.

– S-a discutat în ultimele luni de o eventuală plecarea a dumneavoastră de la U BT.  E de actualitate o eventuală despărțire?

– N-am plecat până acum, de ce-aș face-o acuma? Cred că e vorba mai mult de zvonuri. Sunt de 15 ani aici și îmi doresc enorm de mult să câștigăm un nou campionat, să performăm. Acest final a fost destul de amar, dar ne gândim la viitor.

– I-a lipsit echipei galeria?

– Eu am toată deschiderea față de fani și mi-aș dori din suflet să vină lângă echipă. Nu pentru mine, ci pentru jucători. Pentru că s-a văzut întotdeauna că atunci când e galeria, echipa are un mare plus. Iar când nu e galeria, ceva lipsește. Noi am avut public, desigur, avem și cea mai mare medie din țară, dar o galerie concentrată…Suporterii ne-au lipsit, într-adevăr.

Ubt2

 

foto: u-bt.ro

CITIȚI ȘI: La Cluj înveți să iubești

SPECIAL Scrisoarea lui Tunde Enyedi

Inelul lui Dykes! Povestea fascinantă a celui mai spectaculos baschetbalist din România

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.