Închide

Interviu cu starul mondial al dansului Sergei Polunin: „E alegerea noastră dacă vrem să ne îndreptăm spre întuneric ori spre lumină”

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 02, 2021 0 134

Joi seară, balerinul Sergei Polunin a urcat pe scena montată în fața castelului Banffy din Bonțida, la 30 km de Cluj, și a urcat până la stele în prima sa reprezentanție din România, care a avut loc în cadrul Transilvania International Film Festival (TIFF). În urmă cu o seară, din cauza unei furtuni, avionul care îl aducea la Cluj nu a reușit să aterizeze, așa că a ajuns la Timișoara, de unde a fost adus cu o mașină.

Interviul cu Libertatea are loc pe o terasă aflată pe acoperișul unui hotel din Cluj, unde dansatorul în vârstă de 31 de ani suflă cu blândețe spre tigrii platanului care i se lipesc cu încăpățânare de tricou. Nu vrea să omoare insectele, care îi amintesc de încăpățânarea sa zdrobitoare.

Libertatea: Înainte de toate, vreau să te întreb despre experiența ta din copilărie, căci ai ai crescut între două lumi, între Est și Vest, experiență care a însemnat sacrificii făcute de familie pentru a te susține. Știu că tatăl tău a plecat să muncească în Portugalia, iar bunica, în Grecia. Experiența asta este atât de comună pentru mulți dintre cei care s-au născut în anii 90 în acest colț de Europă. Și vreau să știu ce cicatrici ți-a lăsat…

Sergei Polunin: Sincer, eu mi-am iubit copilăria. Eram mereu afară și, cu sau fără bani, viața era distractivă pentru un copil. Nimeni nu avea bani acolo, eram toți în aceeași barcă. Părinții cu siguranță simțeau acele lipsuri, dar, ca copil, nu vezi sărăcia cu aceiași ochi. Apoi a început munca grea, mai întâi cu gimnastica, iar apoi cu baletul. Mama mea a crezut întotdeauna că, pentru a avea acces la mai multe oportunități, trebuie să ne mutăm, mai întâi la Kiev, iar apoi la Londra. Dar, în general, foarte mulți oameni plecau la muncă în străinătate în acele timpuri, era un întreg oraș de ucraineni în Portugalia (unde a ajuns să muncească tatăl său. n.red.). A fost greu pentru ei, evident, și de asta cred că trebuie să le fim recunoscători. Astea erau vremurile, e minunat ce au reușit să facă pentru noi. – Da, dar acum suntem adulți și eu mă gândesc mult la ce cicatrici mi-a lăsat mie plecarea părinților în străinătate, cum m-a schimbat plecarea lor. – Plecați ori acasă, cred că faptul că vorbeam mereu la telefon ne-a menținut relația. Nu e important dacă părinții sunt ori nu sunt împreună. E mult mai important ca ei să fie în continuare aproape de copil, să-i dea atenție, să-i dea iubire. Aceste lucruri nu au dispărut, chiar dacă nu locuiam neapărat împreună și exista distanța asta fizică între noi. Evident că mi-a lipsit prezența unei figuri paterne. Poate ăsta e lucrul care mi-a lipsit cel mai mult ca și copil. Dar tatăl meu este un om minunat.

Citește interviul pe libertatea.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu