INTERVIU cu Ramona Mîndru, femeia care conduce unul dintre cele mai exclusiviste saloane de înfrumusețare din Cluj: “În viaţă trebuie să lupţi curat. E important să nu te minţi şi să nu minţi”
Recomandarea redacțieiSocial by Actual de Cluj - apr. 22, 2015 1 7448
Ramona Mîndru conduce de aproape 7 ani unul dintre cele mai exclusiviste saloane de înfrumuseţare din Cluj-Napoca, „Catwalk”. Pasionată de echitaţie, Ramona s-a lovit şi de obstacole în drumul ei spre o carieră de succes. A continuat să viseze şi să lupte pentru ţelul ei chiar şi atunci când nimeni şi nimic nu-i mai garantau succesul.
– Ramona, de când atracţia pentru coafor şi când ai stabilit că vei urma o carieră în acest domeniu?
– De când am început să văd şi să simt ce e frumos şi ce e mai puţin frumos. Momentul în care m-am simţit într-adevăr atrasă de domeniul acesta a fost prin anul 2000, când mă uitam pe stradă şi nu vedeam culoare în părul oamenilor. Atunci am realizat că pot să schimb ceva.
– De-a lungul timpului ai câştigat nenumărate premii în industria hairstyling-ului. Ce simţeai în acele momente?
– Participările la concursuri reprezintă una dintre cele mai frumoase etape ale vieţii mele. În activitatea de zi cu zi e o anumită monotonie, dar un concurs te face să-ţi depăşeşti limitele. Am participat din 2004 şi până în 2010 la concursuri şi de fiecare dată intram într-o altă lume. Am avut foarte multe satisfacţii. Poate şi datorită talentului, nu am avut eşecuri niciodată. Acum, având angajaţi şi încurajându-i pe ei să participe, văd ce înseamnă dezamăgirea. Eu n-am avut-o. Am simţit succesul încă de la primele mele concursuri.
– Sunt bine aranjaţi clujenii, clujencele?
– Eu zic că da. Începând din 2008, piaţa clujeană, din punct de vedere estetic, s-a schimbat, pentru că avem foarte multe influenţe noi datorită studenţilor străini. Cred că ei pun mai multă viaţă şi originalitate în aspectul fizic. Iar adolescenţii sunt cei care dau tonul trendului. Dacă vrei să te îmbraci trendy trebuie să faci o vizită în licee şi să urmăreşti elevii de clasa a zecea.
– În familia tradiţională românească femeia este percepută ca fiind subordonată la tot ceea ce înseamnă treburi casnice. Eşti de acord cu această perspectivă?
– Nu cred că astăzi mai există mentalitatea asta. Şi mie îmi place cămara bunicii şi ordinea în casă, dar existenţa unei femei nu se limitează la atât. Eu cred că stă în puterea unei femei să organizeze o casă, o familie şi datorită temperamentului şi personalităţii ei acea familie va fi unită şi va avea un anumit traseu în viaţă.
13 cu atitudine!
– Ai întâmpinat de-a lungul timpului probleme în afaceri din simplul motiv că eşti femeie?
– Oh, da. Am construit două saloane şi atunci când faci „fundaţia” te loveşti de tot felul de bărbaţi care ştiu „exact” ce trebuie făcut. Eu aş zice că un bărbat nu vede aşa mult în ansamblu cum vede o femeie, nici în detaliu. Am întâmpinat dificultăţi, dar am fost şi ajutată. Sunt o persoană care zâmbeşte mereu. Unii au încercat să profite de bunătatea mea, dar am ştiut să-mi impun punctul de vedere aproape de fiecare dată.
– Te-ai implicat într-un proiect, „13 cu atitudine”, prin care toate veniturile încasate în fiecare zi de 13 a lunii sunt direcţionate către o cauză socială. Cum ţi-a venit această idee?
– Anul trecut în februarie voiam să fac o promoţie de Valentine’s Day şi îmi doream să fie ceva deosebit, să îmi motivez şi echipa, să încurajez şi clienţii. M-am trezit într-o dimineaţă şi mi-am spus că vreau o zi pe lună pentru echipă, să se simtă motivată, pentru clienţi, să simtă că fac parte dintr-o comunitate în care nu doar aspectul estetic contează, că nu suntem superficiali, că ne interesează partea umană. Iubesc foarte mult proiectul ăsta, m-am implicat în fiecare lună extrem de mult şi sunt fericită că mi-a venit această idee.
– Ce relaţie ai cu angajaţii tăi. E stimulativ pentru ei faptul că lucraţi cot la cot?
– Cred că ar trebui să-i întrebi pe ei. Ştiu sigur că le e frică de mine, dar şi că mă iubesc foarte mult. Facem şedinţe la o lună şi jumătate şi, dacă sunt ocupată, ei îmi aduc aminte că avem şedinţă. Au nevoie de mine să îi mai cert. E o relaţie de exemplu cred. Ei îşi doresc să fie ca mine. Foarte multă lume vine la noi la salon şi datorită ambianţei şi atmosferei. Suntem o echipă bine închegată, sunt oameni care lucrează de 4-5 ani cu mine, când salonul e deschis de 7 ani. Iar pe piaţa asta nu există aproape deloc stabilitate. Stau un an şi pleacă.
“Îmi doream la Cluj un salon precum cele din Londra”
– Trebuie să se îmbine mai multe calităţi pentru a fi un bun hairstylist?
– Orice campion are mai multe calităţi. Nu e suficient doar talentul. Poate e suficient doar atunci când ai oameni în jurul tău care să te susţină. Dar când nu ai, trebuie să transpiri şi să lupţi pentru reuşită.
– Mi-ai expus doar partea luminoasă legată de ascensiunea business-ului tău. Ai avut şi momente de îndoială?
– Am avut parte de o lovitură foarte grea în 2008. Aveam un salon în cartierul Mănăştur, mergeam la studii în Anglia, Germania, Franţa, la Bucureşti şi îmi doream foarte mult un salon ca cele de dincolo. Am vândut o proprietate şi mi-am zis că o să fac cel mai tare salon. M-am mutat din Mănăştur, unde aveam un angajat, 20 de cliente pe zi şi încasări de 2.000 de lei, în centrul oraşului într-un salon extrem de mare, cu 14 angajaţi. În interval de trei luni, aveam, când 7 angajaţi, când alţi 14. Un flux şocant. Nu făceam faţă în a conduce atâţia oameni şi a satisface cererea clienţilor, care nu mai erau aşa de mulţi, la care s-a adăugat şi perioada economică nefavorabilă. M-am trezit în martie 2009 în faţa unui proces de insolvenţă din partea unui furnizor, în faţa unei echipe care nu ştia să facă absolut nimic şi în faţa unei crize economice. Toate planurile mele din 2008, puse pe hârtie: de la doi angajaţi şi 2.000 de lei pe zi, mergem în centru unde e o altă piaţă, cu mai mulţi angajaţi, oameni care ştiu ce au de făcut, dar de fapt care nu ştiau. Aveam încasări de 500 de lei, trebuia să plătesc impozite mult mai mari şi mi-am zis: „Ce mă fac?”
– Şi ce ai făcut?
– Am muncit de zece ori mai mult. Nu am renunţat la ceea ce ştiam să fac cel mai bine şi mi-am dat seama că am de câştigat cu spiritul meu şi cu energia mea. Am început să fac echitaţie. Acest sport mi s-a părut singura mea vindecare. Deşi era costisitor, mi-am dat seama că mă ajută foarte mult să rezist psihic la tot ceea ce mi se întâmplase. În trei ani de zile am scăpat şi de insolvenţă, clienţii s-au înmulţit, s-au fidelizat.
– A fost vreun moment în care ai vrut să renunţi?
– Nu, niciodată. M-au susţinut foarte mult furnizorii vechi de produse, faptul că aveam concursuri câştigate mă motiva foarte mult. Foarte puţină lume ştie prin ce am trecut. Acum nu mai e un secret, atunci era.
Întâlnirea ratată cu Vidal Sassoon
– Te-ai vedea făcând altceva?
– Astăzi nu. Am atâta bucurie şi fericire… În comparaţie cu persoanele care la ora 18:00 sunt epuizate după o zi de muncă, eu la acea oră mă gândesc ce mai fac astăzi.
– Există o persoană în domeniul tău faţă de care manifeşti un respect deosebit?
– Da. Este un mentor al tunsorii, care a murit acum trei ani. În aceeaşi zi în care îmi luasem bilet la cel mai mare curs pe care îl organiza el, am aflat că a murit. Se numeşte Vidal Sassoon şi toată lumea din domeniu îl cunoaşte. Este omul care a făcut legătura dintre matematică, geometrie şi chimie în acest domeniu şi cred că a deschis orizontul tuturor celor care vor să combine talentul cu ştiinţa.
– Planuri de viitor?
– Trăiesc în prezent. Am totuşi ceva în plan. Vreau să fac un salon exclusiv pentru bărbaţi. De prin 2009 băieţii poartă părul lung şi îl poartă cu stil, iar în Cluj nu există un loc destinat exclusiv lor.
– Ce sfaturi le-ai da femeilor care traversează un moment de cumpănă în viaţă?
– Să nu renunţe la ceea ce iubesc cel mai mult şi să viseze. Şi mai e ceva. Tot timpul trebuie să lupţi curat. E important să nu te minţi şi să nu minţi. Cred că e un lucru elementar pentru reuşită. Nu este uşor, dar e calea cea mai dreaptă şi mai adevărată.
„Se spune în viaţă că cei mai buni PR sunt părinţii tăi, şi aşa este. Tata mi-a spus că trebuie să am salonul meu pentru a fi fericită. A avut dreptate.”
„Băieţii sunt mult mai talentaţi în acest domeniu. Am avut foarte mulţi băieţi talentaţi care au plecat de la mine în cele mai mari saloane din Anglia.”
„Mi-am dorit dintotdeauna să fac din oraşul în care m-am născut şi locuiesc, un loc mai bun şi oameni mai frumoşi. Îmi place să plec din ţară, însă doar în vacanţă.”
Acest material de presă este conceput de Marius Tuhuț și publicat de actualdecluj.ro în cadrul proiectului „Femeia în viziunea mass-media – factor de echilibru și egalitate”, susținut cu fonduri europene prin POS DRU și derulat de Consiliul Județean Cluj în parteneriat cu SIVECO și Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC). Proiectul urmărește promovarea poveștilor de succes ale 60 de femei din Cluj – găsiți pe site-ul proiectului interviuri și reportaje despre clujence care au reușit în cariera lor ori au depășit prejudecăți de gen.
Un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Primăria Cluj semnează, luni, contractul cu Asocierea condusă de CON-A, pentru Trenul Metropolitan – etapa stații
mai 10, 2026 0
-
Echipa Aeroponix‑Robotics, prezentă la Zilele Horticulturii Clujene / Aeroponix dezvoltă sisteme bazate pe tehnologie NASA, pentru cultivarea plantelor în spațiu
mai 10, 2026 0


no aia, da
„si ce ai facut cu insolventa, cum ai atras clineti la frizerie, cu mai fidelizat angajatii” ????
R: ” am facut echitatie’
laser frate! apucati-va toti de echitatie, dar mare atentie nu e sigur ca scapati de probleme! eu v-am zis!