Închide

Inedită expoziție la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca la 95 de ani de la nașterea Doinei Cornea, vernisajul are loc mâine

Cultură by Actual de Cluj - mai 28, 2024 0 87

Inedită expoziție la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca la 95 de ani de la nașterea Doinei Cornea, vernisajul are loc mâine.

E vorba de expoziția „91 Young Artists & Doina Cornea”, al cărei vernisaj e programat mâine la ora 18 și care poate fi vizitată până în 8 iunie. ”Copiii contemporani, alături de copilul Doina Cornea, își expun universurile copilăriilor personale. Expoziția de față creează oportunitatea imersiunii în esența inocenței copilăriei, în nostalgia și recunoștința față de cei care au deschis calea spre libertate”, arată curatorii. Tema centrală a expoziției este portretul Doinei Cornea. ”În acest fel, se va putea admira felul în care copiii, de la câțiva ani și până spre maturitate, o percep pe aceasta în desenele lor”, adaugă aceștia. Portretele vor fi expuse alături de desenele făcute de Doina Cornea în toate etapele copilăriei ei.

Despre începuturile ei ca pictor Doina Cornea spunea în jurnal: ”m-am revăzut la vârsta de doisprezece, treisprezece ani, când visam în taină să devin celebră prin vreo creaţie. Pe atunci, creaţia mă interesa mai mult ca mijloc decât ca scop. Acesta era dobândirea faimei, crezând că a fi celebru înseamnă a fi fericit. Vârstnica Domnişoară Orendi (Freulein Orendi), generoasa mea îndrumătoare în ale picturii, cu studii la München, încerca uneori să-mi tempereze iluziile, explicându-mi că a face pictură înseamnă a renunţa la tot restul, aşadar a se sacrifica. Se îndoia că eu aş fi în stare să renunţ la tot pentru a mă consacra artei. A avut dreptate”. Totuşi Doina Cornea a continuat să picteze, folosind arta ca o ieşire din cotidianul cenuşiu.

În decembrie anul trecut Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a prezentat publicului integralitatea desenelor şi picturilor Doinei Cornea, acum, acelaşi muzeu realizează o îmbinare între desenele din copilăria acesteia şi cele ale micilor pictori clujeni grupaţi în jurul profesoarei Tatiana Alban.

 

Doina Cornea e o cunoscută disidentă anticomunistă, fostă asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat din limba franceză, notează wikipedia.org. A intrat în atenția Securității după ce între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi și amenințări.

Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru cinci săptămâni între noiembrie și decembrie 1987. În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. A fost urmărită de Securitate până la Revoluție, când a participat la manifestările de stradă în Cluj-Napoca.

Doina Cornea a decedat în 4 mai 2018 în locuința sa de pe strada Alba Iulia, din Cluj-Napoca. A fost înmormântată cu onoruri militare în Cimitirul Central al orașului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu