Închide

Începe TIFF! Cum arată agenda festivalului la ediție aniversară. Ce filme vezi, ce invitați vin, ce spun organizatorii

ActualitateCulturăFestivalFilmTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - mai 17, 2016 0 511

TIFF la 15 ani, în 2016: cea mai mare ediție de până acum, cu 248 de producții, locuri noi de văzut proiecții (și de petrecut), inclusiv un castel din apropiere și un palat din centrul orașului, 850 de invitați, 300 de voluntari și un buget de 1,8 milioane de euro. TIFF peste 15 ani? Un festival care va crește în paralel cu orașul, cu fiul directorului de acum director atunci, anticipează (în glumă?) directorul artistic Mihai Chirilov. Vin la Cluj să vadă și să vorbească despre filme ori să ia premii, la ediție aniversară: „gașca” din Noul Val (minus cel mai nou film al lui Mungiu), omul din spatele blockbusterelor Mad Max, Drumul Furiei sau Șapte ani în Tibet și ministrul Culturii, fost membru de juriu TIFF. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 27 mai – 5 iunie.

Din 27 mai vine în Cluj „cea mai amplă ediție a festivalului de până acum”, spune Tudor Giurgiu. Mai precis: cea mai substanțială ca număr de manifestări, de filme, proiecte noi în domeniul muzicii și locații noi. „Veți fi martorii unui TIFF foarte amplu. Sunt filme pentru toate gusturile, toate vârstele, sunt foarte multe premiere mondiale. Legat de locuri, trebuie să spun că ne bucurăm că arătăm filme nu doar în centru. Anul acesta avem proiecții la cinema Dacia”, a menționat Giurgiu. Dacă are cinematograf nou, Mănășturul nu mai are în acest an Open-Air-ul de lângă pădure. Cinematograful în aer liber, de cartier, se mută în Grigorescu, pe mal de râu și se transformă în Someș Open Air. „E vorba de o zonă revitalizată de alte ONG-uri, de sectorul independent din oraș, instalăm și noi un ecran în aer liber”, a spus Tudor Giurgiu. Zilele Filmului Maghiar se petrec la castelul din Gilău.

Campania de imagine din acest an (cu oameni obișnuiți transformați în actori de filme și orașul transformat în platou de filmare) se leagă și de intenția Clujului de candidatură. „Ne gândeam la un proiect mai larg în cadrul efortului de a poziționa orașul cât mai bine în rândul orșelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Ne gândeam cum să portretizăm un lucru în care credem: că orașul Cluj Napoca e un oraș prietenos, un loc unde filmul, întâmplările simpatice se găsesc la orice pas. Orice clujean poate deveni un personaj, foarte ușor”, a spus Giurgiu.

„Festivalul trebuie să meargă în paralel cu orașul, cu publicul său, nu putem face festival glamour, nu vrem să îl mondenizăm aiurea. Cel mai periculos lucru care poate să se întâmple în cadrul unui festival e să vezi că îți pleacă publicul”, a spus Giurgiu, legat de momentul aniversar TIFF și de viitorul festivalului. Ce e cert legat de aniversări e că festivalul de film împlinește 20 de ani în anul în care Clujul ar putea fi Capitală Culturală Europeană. „Facem câte ceva în fiecare an pentru acest proiect, iar TIFF arată că orașul poate fi favorit în această competiție foarte strânsă”, a menționat Giurgiu. Pentru o filmare specială legată de acest titlu se vor aduna 2021 de voluntari în 29 mai în Piața Unirii, a mai anunțat directorul TIFF.

Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, anunță la rândul său cea mai consistentă ediție a TIFF de până acum. „Avem aproape 250 de filme, va fi din nou foarte greu de ales. De neratat anul ăsta la TIFF va fi  proiecția aniversară Taxi Driver (la 40 de ani de la lansare), va fi prima dată când filmul se vede în condiții ca lumea în România, după ce acum 5 ani a beneficiat de o copie restaurată digital la calitate 4K. Se va vedea în Piața Unirii, adică unul din cele mai bune filme făcute vreodată se va vedea pe unul din cele mai mari ecrane din România. E o ediție aniversară, ar trebui să ne bucurăm, sunt festivaluri care au murit după 3, 5 ani. Am considerat că e important ca filmul să se privească în oglindă, avem documentare cu și despre cinema, într-o secțiune specială, Cinema, mon Amour”, a menționat Chirilov.

La Zilele Filmului Românesc vin două din cele trei filme din agenda festivalului de la Cannes. Va ajunge la TIFF, la scurtă vreme după premiera mondială în Un Certain Regard la Cannes, debutul regizorului Bogdan Mirică, Câini, inclus și în competiția oficială TIFFTot de la Cannes, unde concurează pentru trofeul Palme d’Or, ajunge la TIFF și Sieranevada, cel mai nou film al lui Cristi Puiu. Nu și „bacalaureatul” lui Cristian Mungiu. „Mungiu nu și-a înscris filmul la TIFF. Avem o procedură, nu luăm filme cu de-a sila”, a spus despre absența românului de Cannes Mihai Chirilov.

Sunt noutăți și în ceea ce privește biletele. Nu prețurile schimbă, ci modalitatea de achiziție: „tiffarii” pot cumpăra bilete prin aplicația de mobile, a anunțat managerul TIFF, Cristian Hordilă. Un program mai amplu ca la alte ediții se anunță și pentru partea muzicală a festivalului de film: vor fi zile concete și filme la Castelul din Gilău, dar și concerte la palatul Urania, a menționat Hordilă.

Nu există deocamdată anunțat un invitat special, a spus Tudor Giurgiu.

Dar există o listă lungă de invitați și premianți:

Vor sosi la Cluj, special pentru TIFF, Iain Smith, unul dintre cei mai influenți și prolifici producători de film europeni, omul din spatele unor blockbustere ca Mad Max: Drumul Furiei, Al cincilea element sau Șapte ani în Tibet. Acesta va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale. Vor fi celebrate pentru întreaga carieră și actrițele Carmen Galin, care va fi distinsă cu Premiul de Excelență, și Lujza Orosz, căreia îi va fi înmânat Premiul pentru întreaga activitate. Regizorul japonez Sion Sono, „copilul teribil” al cinema-ului independent japonez, căruia TIFF îi dedică o retrospectivă amplă, va fi însoțit de actrița Megumi Kagurazaka. Cel mai cunoscut cineast lituanian, Šarūnas Bartas, se va întâlni cu publicul în cadrul Focus Lituania, alături de fiica sa, actrița Ina Marija Bartaite. Regizorul turc Zeki Demirkubuz va fi omagiat în secțiunea 3×3.

Un invitat aparte este Richard Peña, mare iubitor de cinema românesc, profesor la Columbia University și fost director de program al Film Society of Lincoln Center, care a curatoriat secțiunea Midnight Delirium și va juriza competiția din Zilele Filmului Românesc. Printre personalitățile influente în lumea filmului se numără și Wieland Speck, directorul secțiunii Panorama a Festivalului de la Berlin, și Bill Guentzler, directorul artistic al Cleveland International Film Festival. Vor sosi la Cluj și actrița bulgară Margita Gosheva, premiată pentru The Lesson la TIFF 2015, regizorul Tomasz Wasilewski (United States of Love), cineaștii Dietrich Brüggemann (Heil), Pablo Agüero (Eva Doesn’t Sleep), Sergio Machado (The Violin Teacher), Tomer Heymann (Mr. Gaga), Manolo Cruz (Between Sea and Land), Fekete Ibolya (Mom and Other Loonies in the Family), actrița Jurga Jutaitė (Vanishing Waves). Delegații importante din țările invitate la TIFF 2016, în cadrul secțiunii Focus – Lituania, Croația, Liban – vor ajunge în oraș în perioada festivalului.

Cătălin Cristuțiu, membru al juriului competiției, Nae Caranfil, Cristi Puiu, Vlad Ivanov, Dragoș Bucur, Tudor Chirilă, Pavel Bartoș, Monica Bîrlădeanu, Maria Popistașu, Cosmina Stratan, Olimpia Melinte, Diana Cavaliotti, Cuzin Toma, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Gabriel Achim, Paul Negoescu, Bogdan Mirică, Dan Chișu, Dorian Boguță sunt câțiva dintre invitații români așteptați la TIFF.

Mai multe detalii despre TIFF.15, de la organizatorii TIFF:

Secțiuni

Două secțiuni tematice îi vor încânta pe cinefili anul acesta: #Animal, cu filme în care animalele joacă un rol central, și Cinema, Mon Amour – documentare cu și despre cinema. Midnight Delirium va anima sălile TIFF la miezul nopții, cu filme horror din America Latină. Secțiunile obișnuite Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecți de serviciu, Ziua Maghiară, EcoTIFF, EducaTIFF revin în programul festivalului, alături de Ziua HBO, partenerul tradițional al TIFF-ului. În secțiunea 3X3, alături de Šarūnas Bartas și Zeki Demirkubuz, vor fi aduse în atenția cinefililor filmele regizoarei Chantal Akerman. Zilele Diversității vor aduce în prim plan, ca în fiecare an, filme dedicate minorităților etnice.

Proiecții Speciale

Festivalul se va deschide în Piața Unirii pe 27 mai, de la 20.45, cu premiera mondială a 6,9 pe scara Richter, în prezența lui Nae Caranfil, un spectacol stradal cu acrobați al francezilor Transe Express și alte surprize. Tot în Piața Unirii, pe 3 iunie, producătorul Iain Smith se va întâlni cu publicul la proiecția blockbusterului pe care l-a produs, Mad Max: Drumul Furiei. Carmen Galin va povesti despre rolul său memorabil din Faleze de nisip (1982) sâmbătă, 4 iunie, de la 15.00, la Cinema Victoria, iar actrița Luija Orosz va lua parte la proiecția peliculei Urgia (1978) vineri, 3 iunie, ora 14.30, la Cinema Arta.

Un tribut în memoria cineastului Ovidiu Bose Paștină va marca 10 ani de la dispariția sa, pe 4 iunie, de la 13.45, la Cinema Arta. Actori, cineaști și apropiați vor participa la proiecția câtorva dintre filmele sale scurte. În parteneriat cu Discovery România, TIFF îi va dedica o proiecție specială primului cosmonaut român care a zburat în spațiu, Dumitru Prunariu, care va fi prezent la proiecția filmului Operation Avalanche (SUA), precedat de scurtmetrajul Opt zile în cosmos (arhiva Sahia Film), sâmbătă, 28 mai, ora 18.30, la Casa de Cultură a Studenților.

La 10 ani de la lansare, echipa Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu) se va reuni la TIFF. Filmul va fi proiectat și în varianta pentru persoane cu deficiențe de vedere, pe 1 iunie, de la 19.30, la Cinema Mărăști. În spectaculosul Archai Sculpture Park de la Vlaha, spectatorii vor urmări comedia Două Lozuri (r. Paul Negoescu), cu Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.

Concerte și evenimente speciale

TIFF inaugurează anul acesta o nouă locație de concerte – Urania Palace (str. Horea, nr. 4), fostul cinematograf Favorit. Serile, de la 21.00, la TIFF Music Nights vor cânta live The Mono Jacks (28 mai), Byron (29 mai), Baasch (Polonia) și Baba Dochia (31 mai), Șuie Paparude (1 iunie) cu Orkid în deschidere, Omul cu Șobolani (2 iunie), Urma (3 iunie) și Vița de Vie (4 iunie).

O nouă locație pe harta TIFF este Castelul de la Gilău, unde se va sărbători Ziua Maghiară cu două concerte ale unor trupe maghiare de rock, Republic și Bagossy Brothers Company, și proiecția filmului Fever at Dawn (r. Péter Gárdos), miercuri, 1 iunie, de la 19.00. O altă locație neconvențională va fi Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” (Str. Universității, nr. 5), unde capodopera lui Carl Th. Dreyer, Patimile Ioanei d’Arc (1928), va fi acompaniată la orga bisericii de Touve R. Ratovondrahety (Franța) pe 30 mai, de la 20.30.

Casa de Cultură a Studenților va fi gazda câtorva dintre cele mai spectaculoase evenimente de anul acesta: Zone Libre Revisite 2001, cu muzică originală pe o versiune remontată a capodoperei 2001: O odisee spațială (29 mai), concertul excepționalului artist finlandez Kimmo Pohjonen (30 mai), acompaniamentul live al americanilor de la A Hawk and a Hacksaw pentru Umbrele strămoșilor uitați, de Sergei Paradjanov (31 mai), concertul aniversar Alexandrina, care celebrează 10 ani de scenă (1 iunie) și cine-concertul renumitei trupe britanice British Sea Power, care va acompania documentarul From the Sea to the Land Beyond (4 iunie).

La Casa TIFF, concertele vor începe la 22.00. Vor anima atmosfera Garbanotas Bosistas, o trupă de rock neo-psihedelic din Vilnius, Coma (acustic), islandezul Bardi Johannsson, cu un DJ set memorabil, trio-ul olandez-begian De Beren Gieren, americanii de la A Hawk and a Hacksaw, melodiile „Rough Romanian Soul” ale celor de la Zmei3 și muzica celor de la Zum.

Week-end la Castel îi așteaptă pe copii și părinți cu jocuri, activități și surprize, pe 28 și 29 mai, între 11.00 și 19.00. O paradă a toboșarilor, cu artificii și efecte pirotehnice a trupei Transe Express și un documentar fascinant despre lumea circului, The Show of Shows, vor anima Castelul Banffy de la Bonțida în seara de 28 mai, în timp ce pe, 29 mai, muzica islandezului Bardi Johannsson, interpretată de Orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Simona Strungaru, va însoți imaginile bizare din Häxan: Witchcraft Through the Ages, un controversat horror mut suedez din anii 20.

Culinary Cinema, un nou concept de eveniment la TIFF, este gândit în jurul unui film dedicat unui chef de geniu, celebrul René Redzepi, și a restaurantului său. Noma, My Perfect Storm va fi proiectat la Cercul Militar marți, 31 mai, de la 18.30, și va fi urmat de o petrecere gastronomică întreținută de chef D’Artagnan. Depozitul de Filme va fi din nou gazda unor evenimente cu intrare liberă, de la 21.45: pe 1 iunie, comedia cubaneză cu zombie Juan de los Muertos va fi urmată de o petrecere cu tematică horror, iar pe 2 iunie, clujenii sunt așteptați cu animalele lor de companie la Truman, o odă adusă prieteniei și dragostei, în care un câine are un rol important în viața stăpânului său.

Proiecte

A 8-a ediție de EducaTIFF, programul de educație media și cinematografică, îi va implica pe elevi în vizionări de film, ateliere speciale și seminarii de critică de film. Continuă și Let’s Go Digital, ajuns la a 14-a ediție și adresat tinerilor cu vârste între 14 şi 18 ani. LGD a avut anul acesta un număr record de 100 de înscriși eligibili89 de juniori și 11 seniori.

În al cincilea său an, Transilvania Talent Lab se adresează de această dată managerilor de săli de cinema sau celor ce îşi doresc să urmeze această carieră în România și Republica Moldova. Programul vine în sprijinul celor care conduc puţinele săli rămase deschise sau al celor care îşi doresc să pornească pe acest drum, oferindu-le accesul la un training profesionist, cu experţi internaţionali.

Continuă și Transilvania Pitch Stop (TPS), platforma prin care cineaști aflați la început de drum au șansa de a-și dezvolta și prezenta proiectele de lungmetraj în fața unor potențiali producători și finanțatori români și străini. The Pitch, concurs demarat de Shorts TV, e dedicat cineaștilor din Transilvania și oferă un premiu de 5.000 euro pentru producția celei mai bune idei de scurtmetraj din concurs. În Competiția locală, adresată realizatorilor de film din Cluj, au fost înscrise 23 de producții.

În programul 10 pentru FILM, zece dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară, care nu au avut până acum șansa afirmării pe marele ecran, vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul și profesioniștii din cinematografie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.

Bilete

Biletele sunt puse în vânzare pe www.biletmaster.ro și pe aplicația mobilă TIFF începând din 20 mai. De la casieriile TIFF se pot cumpăra începând de luni, 23 mai, la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cinema City Iulius și Casa TIFF (doar pentru invitați și persoanele acreditate), iar din 27 mai în Piaţa Unirii și în restul locațiilor, printre care și noua Dacia Mănăștur.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare