Începe bătălia pentru șefia Consiliului Județean
PoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iul. 21, 2014 1 280
În ședința Consiliului Județean de săptămâna viitoare, PDL și PNL vor propune din nou ca social-democratul Ioan Oleleu să fie revocat din funcția de vicepreședinte. În locul său va fi numit reprezentantul PNL, Mihai Seplecan, care va prelua și atribuțiile președintelui Horea Uioreanu, aflat în acest moment în arest. Practic, Seplecan se află la a doua încercare de a-i lua locul lui Oleleu. Prima sa inițiativă a fost atactă de prefect în Contencios Administrativ. Liberalii au acum o nouă strategie.
Planul reprezentanților PNL – PDL este acela de a revoca Hotărârea inițială, prin care Oleleu a fost înlocuit cu Seplecan și care ulterior a fost suspendată de prefect. „Consilierii au dreptul să-și retragă Hotărârea, nu e nevoie să aștepte până când se pronunță instanța Contenciosului -Administrariv. Prin urmare, dacă această Hotărâre este retrasă, ea va putea fi înlocuită cu o alta, ceea ce înseamnă că Oleleu va fi revocat din funcție din nou, iar Splecan va putea fi numit vicepreședinte, urmând să preia și atribuțiile de președinte”, a explicat un reprezentant PDL.
În replică, liderii PSD spun că o astfel de inițiva este nelegală și că ea va fi suspendată și de această dată de către prefect. „Nu au cum să retragă o Hotărâre care a fost deja aprobată și care acum se află în instanță. Cu siguranță, planul lor este altul. Vor să revoce Hotărârea din 2012, emisă după alegerile locale când Ioan Oleleu a fost ales vicepreședine. Dar este nelegală și această variantă, pentru că nu poți să revoci o Hotărâre care a continuat cu o altă Hotărâre și care acum se află în instanță. Prin urmare, inițiativa lor se va încheia cu o nouă suspendare”, au dat asigurări reprezentanții PSD.
Deși Horea Uioreanu a fost condamnat la închisoare pentru luare de mită, atâta timp cât sentința sa nu este încă definitivă, el nu-și pierde funcția de președinte. Legea spune, însă, că rămâne fără mandat dacă nu este în măsură să-și exercite atribuțiile timp de șase luni consecutiv. Prin urmare, Guvernul va putea organiza alegeri pentru desemnarea unui nou președinte de abia după luna octombrie. Rămâne de văzut dacă PSD va avea sau nu interes să organizeze în avans aceste alegeri.
Trebuie schimbat! A blocat toate proiectele CJ.E un mincinos incult si fff slab profesionist.