Încep reînscrierile copiilor la grădinițe, azi, anunță Inspectoratul Școlar Județean
Educaţie by Actual de Cluj - mai 16, 2022 0 151
Încep reînscrierile copiilor la grădinițe, azi, anunță Inspectoratul Școlar Județean.
Astfel, de azi copiii cu vârsta de trei ani, și respectiv între trei și șase ani, se reînscriu în învățământul antepreșcolar și preșcolar. Înscrierea copiilor nou veniți în creșe și grădinițe, conform calendarului aprobat, începe în 30 mai. Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor este stabilit de către conducerea unităților de învățământ antepreșcolar și preșcolar, iar graficul planificărilor de la nivelul fiecărei unități este disponibil pe site și la avizierul acestora, în scopul informării părinților și a publicului interesat.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscriere a copiilor care au frecventat creșele și grădinițele, în acest an școlar, se va face, de regulă, în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică. În cazul în care numărul cererilor de înscriere, primite de la părinţi, este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Au intrat într-o clădire a Bibliotecii Județene crezând că e abandonată și au plecat cu două statui, voiau să le ducă acasă, au dosar penal
oct. 22, 2026 0
-
Două noi trenuri electrice Alstom au trecut azi de recepția preliminară, ajung la o firmă din Cluj / Vor circula pe 4 rute dintre care 3 spre Cluj-Napoca
oct. 22, 2026 0
