Închide

Incendiu într-un apartament din Cluj noaptea trecută, casa era goală, frigiderul a luat foc din cauza cablului de alimentare

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iul. 21, 2022 0 335

Incendiu într-un apartament din Cluj noaptea trecută.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de locuințe pe strada Trifoiului din Cluj-Napoca. Au fost dislocate la fața locului două autospeciale pentru stins incendii. Echipajele de pompieri au găsit bucătăria apartamentului situat la etajul 9 cuprinsă de flăcări. În apartament nu se afla nici o persoană și nu au fost necesare măsuri de evacuare din blocul de locuințe și nu au fost persoane care să solicite consult medical, a precizat purtătoruld e cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș.
Focul a fost stins în scurt timp după sosirea pompierilor la fața locului, fiind limitată propagarea acestuia mai departe de încăperea în care a fost găsit. A fost distrus mobilierul și bunurile din bucătărie și a fost deteriorată încă o încăpere. Cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune a unui aparat casnic.

Proprietarul apartamentului e un cetățean străin plecat de mai multe săptămâni din țară; acesta a avut șansa vecinilor, care au simțit miros de fum în jurul orei 2 dimineața și au alertat pompierii, altfel, apartamentul fiind gol de mai multă vreme, acesta ar fi putut fi mistuit de flăcări. Cauza probabilă, spune purtătorul de cuvânt al pompierilor Andrei Biriș pentru actualdecluj.ro, a fost efectul termic al curentului electric, mai exact cablul de alimentare al frigiderului din bucătărie era agățat de spiralele de răcire din spatele aparatului care, încălzindu-se, în timp au topit izolația cablului de alimentare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare