Închide

Incendiu de vegetație într-o localitate din Cluj, pompierii s-au luptat cinci ore cu flăcările

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 22, 2020 0 189

Intervenție dificilă a pompierilor din Cluj, ieri după-masă, pe un tern dificil din apropierea localității Lunca Vișagului, unde pompierii s-au luptat cinci ore cu flăcările.

Pompierii din Huedin au fost solicitați ieri să stingă un incendiu dintr-o o zonă de doborâturi, situată în apropierea localității Lunca Vișagului. Echipajul de pompieri a fost alertat în jurul orei 14.30, despre faptul că focul folosit pentru igienizarea terenului a fost scăpat de sub control și s-a extins la litiera și coronamentul pădurii. ”După escaladarea unei pante extrem de abrupte și eforturi susținute, timp de cinci ore, pompierii din Huedin au reușit să lichideze toate focarele incendiului folosind lopețile, măturoaiele, drujbele și topoarele din dotare.
Din fericire nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, care prin condițiile de teren accidentat, pantă abruptă, curenți de aer puternici și doborâturi de material lemnos angrenate în arderi au solicitat la maxim aptitudinile salvatorilor implicați în operațiunile de stingere a incendiului”, a explicat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș.

 

Amintim, incendiile de vegetație provocate de gospodari care vor să igienizeze terenurile prin foc, scăpate de sub control, i-au exasperat pe pompieri. Citește și:

Clujenii își igienizează miriștile cu foc, flăcările au scăpat de sub control și au mistuit sute de hectare, un bărbat a decedat, pompierii sunt exasperați: acțiuni iresponsabile

Magazin sătesc din Cluj distrus de incendiile de vegetație scăpate de sub control. Doar ieri, opt intervenții în județ, pompierii sunt exasperați

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare