Închide

Încă un pacient infectat cu coronavirus la Gastroenterologie, o femeie de 70 de ani despre a cărei infecție aflăm doar după deces

SănătateTop News by Mihai Prodan - apr. 16, 2020 0 869

Încă un pacient care a fost internat la institutul regional de gastroenterologie din Cluj la începutul acestei luni, când au fost depistate mai multe infectări cu noul coronavirus, a fost infectat și a decedat. E al 374-lea deces în țară de la izbucnirea pandemiei.

E vorba de o femeie de 70 de ani din județul Hunedoara, internată în 1 aprilie la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj, ce a fost transferată după doar trei zile la spitalul județena de urgență din Deva, la Terapie Intensivă. I-au fost recoltate probe a doua zi după internarea la Cluj, iar acestea au fost confirmate în 3 aprilie. Aceasta a decedat ieri, dar să precizăm că femeia avea cancer de pancreas în stadiu terminal.

Să precizăm că femeia e al patrulea pacient internat la Gastroenterologie cu infecție confirmată cu coronavirus; informațiile au fost, până acum, că trei persoane au fost infectate, plus două asistente medicale dintre care una a fost între timp declarată vindecată și externată. Cei trei sunt un prim pacient internat cu hepatită și depistat ulterior cu infecție cu coronavirus, mutat la Infecțioase, al doilea a fost un pacient de 84 de ani decedat după ce a fost internat cu hepatită și un al treilea pacient venit din Mureș, care a avut nevoie de o intervenție chirurgicală și ulterior a prezentat simptome, astfel că a fost transferat la Infecțioase iar proba recoltată s-a dovedit pozitivă. Personalul medical de la Gatroenterologie a fost testat, e vorba de 35 de persoane, dintre care două s-au dovedit a fi infectate.

Explicația pentru care situația acestei femei nu a fost raportată – aceasta a fost externată între timp. Am cerut de la prefectul Mircea Abrudean, care e și președintele comitetului județean pentru situații de urgeunță, să aflăm dacă au mai fost astfel de situații la institutul de gastroenterologie, de pacienți declarați infectați dar externați între timp, și vom reveni cu aceste informații.

Citește și:

3 pacienți și o asistentă de la Institutul Regional de Gastroenterologie, depistați cu coronavirus, unul a decedat

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.

Articole similare