Închide

Înainte de Beyonce și Armin. Cine au fost superstarurile care au concertat la Cluj în La Belle Epoque, în sala polivalentă a vremii

ActualitateIstorieTop News by Actual de Cluj - mai 04, 2019 0 578

City Park Johann Strauss Vienna Stadtpark Vienna / maxpixel.net

Fără stadioane, stroboscoape și artificii, Clujul a atras superstaruri ale vremii și în La Belle Epoque, când în locul unei Săli Polivalente Clujul avea o sală polivalentă pentru concerte, jocuri populare sau chiar un proces răsunător, Procesul Memorandiștilor.

Istoricul Cosmin C. Rusu notează în cartea sa „Re-descoperim Clujul”: în 1846 în Cluj era primit compozitorul Franz Liszt, e către oficialitățile Clujului, alături de un alai compus din șase trăsuri cu câte patru cai. „Onorat cu fanfară militară și condus pe străzi cu 300 de torțe, acesta va susține patru concerte în oraș, provocând reacții unanime de apreciere”, notează Rusu. Un an mai târziu la Cluj concerta Johann Strauss fiul. Anul 1879 e remarcabil în acest context: în orașul de pe Someș se întoarce Liszt dar concertează și Johannes Brahms.

L-am întrebat care dintre aceștia ar fi echivalentul, în acele vremuri, ale unui concert de superstar la Cluj, cum au fost în ultimii ani de exemplu Beyonce sau Iron Maiden, care au concertat în fața a mii de fani – sau, dacă doriți, Armin van Buuren și alți DJ în cadrul festivalului Untold, care au făcut recorduri de audiență. Rusu răspunde: „aș zice Johann Strauss fiul (foto-n.red.), „regele valsului”. De ce chiar el? „Dintre cei care au trecut prin Cluj, clar el a ajuns la cea mai mare notorietate. După primele acorduri, „Dunărea albastră” e recunoscută aproape oriunde în lume”.

Johann Strauss fiul avea, la data concertului său de la Cluj, doar 22 de ani și nu era încă foarte cunoscut: piesele ce aveau să-l consacreze urmau să fie create doar peste 15 ani. În cartea „Orașele muzicii”, compozitorul și scriitorul George Sbârcea descrie concertele sale de la Cluj: „concertele şi spectacolele muzicale au însemnat pentru clujeni adevărate sărbători, cu amintirea cărora trăiau un lung șir de săptămâni sau chiar luni. Lumea le comenta, le analiza, evoca fiecare amănunt, descoperea retrospectiv detalii rămase nesesizate cu ocazia evenimentelor. Așa s-a întâmplat nu numai cu venirea lui Liszt, ci un an mai târziu şi cu tânărul Johann Strauss, care s-a bucurat de o largă participare la concertele lui”.
Concertul de la Cluj făcea parte dintr-un turneu care a cuprins și Țara Românească și Moldova, dar și Ungaria și Boemia.

Și Liszt – acesta, însă, în culmea carierei sale de artist – a susținut un concert la Cluj, în cadrul unui turneu care a început în Timișoara și s-a încheiat în Iași. Acesta a ajuns la Cluj în 24 noiembrie 1846. Sbârcea notează în cartea sa, „Orașele muzicii”: „În ziarele timpului se află amănunte pitorești asupra primirii ce i s-a făcut lui Franz Liszt la sosirea în oraș. Un alai de șase calești, trasă fiecare de câte patru bidivii, în care se aflau primarul și alte notabilități ale urbei, l-a întâmpinat pe artist la barieră. De-a lungul Căii Moților – pe unde intrau în oraș muntenii mărunți aducând în carele lor cu coviltir linguri, fluiere, ciubere și alte obiecte meșteșugite din lemn de brad – mulțimea îl aclama pe oaspete, aruncând crizanteme sub roțile poștalionului său. Artistul n-avea să uite spectacolul străzii și covorul de flori strivite pe caldarâmul ud. Seara, în marea sală a Redutei, fiindcă altă sală corespunzătoare nu exista pe vremea aceea, concertul lui Liszt a însemnat unul din primele evenimente de seamă ale Clujului muzical. Publicul l-a ovaționat pe pianist după fiecare piesă cântată cu o vigoare și o finețe uluitoare (…)

Un proprietar de herghelii din Bonțida, care urmărea meduzat goana degetelor artistului pe clape, a rostit în auzul tuturor:

„mâinile lui Liszt sunt mai iuți chiar decât caii mei pur-sânge!”

Afirmația aceasta spontană trebuie să fi fost deconcertantă pentru adevărații iubitori de muzică aflați în acea seară în sala Redutei, luminată de trei sute de lumânări ocrotite sub mari globuri de sticlă mată”.

Când la Cluj a poposit și Strauss, un an mai târziu, reacția melomanilor urbei a fost una cel puțin comparabilă: „pe vremuri, când oamenii nu erau absorbiți încă de fiecare clipă de actualitatea imediată, concertele și spectacolele muzicale însemnau la Cluj evenimente u a căror amintire se trăia un lung șir de luni sau chiar de ani. Așa s-a întâmplat cu venirea lui Liszt și, un mami târziu, și cu Johann Strauss, care s-a bucurat de o participare obștească la concertele sale. Înghesuiți câte doi pe un scaun, spectatorii au cunoscut beția valsului și pe Strauss cel tânăr în carne și oase; faima lui nu ajunsese încă până la Cșuj, deși impresarii se ofereau să-i organizeze turnee în Berlin, Paris și Londra (…) Tânărul Strauss i-a captivat pe clujeni prin invenția sa melodică, printr-o nesecată fantezie ritmică și execuția strălucită. Datorită tonului viorii sale, valsul – care subjugase pe la mijlocul secolului trecut lumea întreagă – i-a subjugat și pe clujeni. „Numai spătarele scaunelor știu ce agitațiune au trezit în publicul nostru valsurile și polcile domnului capelmaistru Johann Strauss-junior, ca și compozițiile de concert pe care ni le-a prezentat cu o artă fără cusur”, scria un martor ocular în septembrie 1847. În încheierea dării sale de seamă, el mărturisea că publicul se temuse tot timpul concertului ca muzica să nu ia prea curând sfârșit, iar vraja, pe care toți ar fi dorit s-o prelungească peste orice închipuire, să nu se destrame înainte de vreme”.

Această afluență de spectatori nu se datora culturii muzicale, notează autorul, ci din dorința de a ține pasul cu moda marilor orașe. „Interesul pentru muzică izvora deocamdată, la Cluj, dintr-o stare de spirit confuză, dominată de dorința de a ține pas cu dezvoltarea vieții artistice și teatrale din orașele mari de pe continent. Se naviga încă fără busolă pe tărâmul muzicii, Liszt, Strauss și opera sau opereta, prezentate de trupele ambulante, fiind primite cu aceeași însuflețire. Sălile se umpleau până la refuz și aplauzele erau la fel de generoase. De fapt, succesul ținea nu atât de aprecierea nivelului de artă, cât mai curând de respectul față de muzică, față de artiștii interpreți. Cum veneau destul de rar, iar din mediul local nu se ridicaseră încă talente remarcabile, cei ce poposeau pentru o seară sau două li se păreau tuturor niște făpturi miraculoase”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu