Închide

„În fața unei tragedii, vor răspunde personal!”. Cine vrea să blocheze regulamentul pentru lacul Tarnița

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 27, 2019 1 1626

Cum era de așteptat, impunerea unui regulament de interzicere a ambarcațiunilor cu motor pe lacul Tarnița devine un proces anevoios, din pricina intereselor majore care domnină zona. Prefectul de Cluj Aurel Cherecheș arată că cel puțin două entități de stat, respectiv Căptănia Dej și compania Hidroelectirca se codesc să-și asume sarcina de a elabora și implementa un regulament care să protejeze lacul Tarnița, principala sursă de apă potabilă a Clujului. În consecință, prefectul a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență  – din care fac parte aproximativ 60 de instituții ale statului – luându-se Hotărârea ca în termen de 15 zile să fie elaborat un regulament de navigare pentru lacul Tarnița. Conform prevederilor legale care-i conferă autoritate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cazul unei tragedii, reprezentanții instituțiilor care nu își vor asuma punerea în aplicare a acestui regulament vor putea fi trași în mod direct la răspundere, de către autoritățile avizate.

Vor fi trași la răspundere, dacă se întâmplă un accident

„În cazul unei tragedii, a vreunui accident, reprezentanții instituțiilor care nu aplică regulamentul vor putea fi trași la răspundere, personal, de către instituțiile abilitate ale statului. În urma Hotărârii luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, nimeni nu se va putea sustrage aplicării acestui nou regulament. Dacă cineva o face, o face pe răspundere proprie, iar dacă se întâmplă ceva, vreun accident, atunci va trebui să răspundă”, a explicat prefectul Aurel Cherecheș.

Inițial, în urma dispoziției Prefecturii Cluj, repezentanții regionali ai Companiei Hidroelectrica – administratorul lacului Tarnița – au înaintat un draft de regulament ce urma să fie aprobat și de Căpitănia Dej. Actual de Cluj a relatat că acest oficiu de căpitănie aflat la Dej, subordonat Autorității Navale Române (ANR) – care este responsabilă de avizarea și controlarea ambarcațiunilor de pe ape – se află la cheremul unei familii, tată și fiu, Viorel Federiga și Norin Federiga. Cei doi s-au aflat o perioadă destul de lungă în concediu de odihnă, astfel că Instituția Prefecturii nu a avut cu cine să colaboreze în privința implementării regulamentului propus de Hidroelectrica. Între timp, conducerea centrală a Hidroelectrica a venit cu un alt punct de vedere, arătând că nu ține de competența companiei să elaboreze regulamente de navigație, deoarece Hidroelectrica e doar un exploatator, proprietarul și responsabilul de situația lacului fiind Apele Române (Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa). Reprezentanții Hidroelectrica au mai specificat că nu există nici o prevedere legală care să le dea atribuția de a întocmi un regulament de navigație. Prefectul de Cluj este de cu totul altă părere, subliniind că atâta timp cât Hidroelectrica este administrator, îi revine obligația legală să elaboreze și să instituie un astfel de regulament. Potrivit speculațiilor apărute în presă, senatorul ALDE, Marius Nicoară – care la rândul său are o casă de vacanță în zona Tarnița, incluisv o barcă cu motor – ar fi fost cel care a intervenit la București pentru a stopa demersul Prefecturii Cluj.

Ministerul Transporturilor să scoată Tarnița dintre lacurile navigabile

În sfârșit, pentru a depăși acest blocaj, la finalul săptămânii trecute Prefectura a convocat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, unde s-a luat Hotărârea ca Apele Române și Căpitănia Dej (cu sprijinul celorlalte instituții ale statului) să elaboreze un nou regulament de navigare, prin care să fie interzise ambarcațiunile cu motor. „Au 15 zile la dispoziție pentru elaborarea regulamentului, urmând ca ulterior toate instituțiile abilitate să aibă obligația să-l aplice”, a spus prefectul Aurel Cherecheș. El a mai adăugat că un alt demers important în procesul de reglementare a situației lacului Tarnița implică un acord din partea Ministerului Transporturilor. „Vom solicita Ministerului Transporturilor să scoată lacul Tarnița din Hotărârea care-l include în categoria lacurilor navigabile, conform actelor normative care demonstrează că Tarnița este arie protejată, fiind, totodată, și sursa de apă a Clujului”, a comentat prefectul.

Citește și

Feciorul tatălui său, „organul” de control al ambarcațiunilor de pe lacurile Clujului

 

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare