Închide

Feciorul tatălui său, „organul” de control al ambarcațiunilor de pe lacurile Clujului

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 06, 2019 1 5776

Instituții și structuri de stat cărora nu obișnuim să le dăm importanță – dar care în realitate sunt asemeni unor vaci mari și grase, pline de lapte și carne – ajung mereu pe mâna unor „băieți deștepți”.  Intuim cu toții implicațiile politice și securistice în demersul împărțirii acestor funcții și posturi din companii de stat, regii, direcții, unități, filiale, oficii etc., dar în ciuda intuiției, tot se întâmplă, de fiecare dată, să cădem perplecși în fața realității unor situații. De exemplu, tânărul din imagine, Norin Federiga, este angajatul Oficiului de Căpitănie Dej. El împreună cu tatăl său. Da, ați citit bine, Viorel Federiga și Norin Federiga, tată și fiu, singurii angajați ai Oficiului de Căpitănie Dej – entitatea subordonată Autorității Navale Române (ANR), care este responsabilă de avizarea și controlarea ambaracțiunilor de pe ape. Nu ne ocupăm acum să detaliem cum anume a fost posibil ca o familie să acapareze, ca pe o moșie, această structură de control a unei instituții de stat (atenție, Oficiul de Căpitănie Dej e responsabil de nu mai puțin de 9 județe ale Transilvaniei), în schimb vom expune contextul care ne-a adus în fața acestei spețe.

Sunt plecați în concediu, nu e clar de când până când

Prefectura Cluj e nevoită să stagneze în demersul promovării noului regulament de navigare pentru lacurile Tarnița și Fântânele – prin care vor fi interzise ambarcațiunile cu motor – pentru că cei doi angajați ai Oficiului de Căpitănie Dej, tată și fiu, sunt în concediu. „Noi avem regulamentul. Hidroelectrica și-a făcut treaba – în calitate de administrator – documentul este cât se poate clar și de restrictiv, în sensul că ambaracțiunile cu motor vor fi interzise pe lacurile Tarnița și Fântânele, tot ce mai trebuie făcut este ca și autoritatea de control să și-l asume, pentru că are sarcina să aplice legea în sensul acesta. Numai că, deocamdată, nu avem cu cine lucra. De mai bine de două săptămâni ni s-a comunicat că amândoi angajații Oficiului de Căpitănie Dej sunt plecați în concediu”, a spus prefectul de Cluj, Aurel Cherecheș. Acesta a mai adăugat că Oficiul de Căpitănie Dej nu a emis până acum nici măcar un raport în privința numărului de ambarcațiuni care-și fac veacul pe Tarnița și Fântânele, astfel că în acest moment nici Hidroelectrica, nici Apele Române nu dețin informații complete în privința pontoanelor și a ambarcațiunilor care au fost autorizate pe lacurile Clujului.

Nu-și dă cu părerea, dar își dă

Proprietarii de ambarcațiuni cu motor sunt mulți la Cluj, interesele privind păstrarea regimului de navigare pe lacuri sunt, de asmenea, foarte mari. Trenează, așadar, o groază de suspiciuni privind implicarea Oficiului de Căpitănie Dej în menținerea unei stări de fapt care să convină proprietarilor de ambarcațiuni, plătitori de taxe/tarife pentru diverse proceduri/avize. Să mai amintim că în ultimii ani s-au dezvoltat o groază de afaceri, așa zise de „agrement”, prin intermediul cărora de asemenea sunt exploatate cele două lacuri, motiv pentru care nimeni nu pare să mai fie preocupat de regulile ariilor protejate, sau de faptul că Tarnița este principala sursă de apă potabilă a Clujului. Oficiul de Căpitănie Dej nici măcar nu ar trebui să aibă vreun cuvânt în privința implementării regulamentului de interzicere a ambarcațiunilor cu motoare, având doar competență de control și de aplicare a legislației. De altfel, seniorul Viorel Federiga a repetat de mai multe ori acest aspect, într-o intervenție avută în presa locală, dar cu toate acestea, „în numele lui personal”, tot a ținut să sugereze că ambarcațiunile cu motor nu terbuie interzise, ci doar impuse niște reglementări. De ce? Pentru că Federiga senior, șeful Căpităniei Dej, consideră că nu doar motoarele, ci și ambarcațiunile electrice pot să polueze: „Nu aș interzice și să vă spun și de ce. În momentul în care se face o reinterzicere a ambarcațiunilor cu combustie internă pe Lacul Tarnița, vor apărea tot felul de ambarcațiuni cu motoare electrice. Numai că aceste motoare electrice folosesc multe baterii iar în momentul în care se întâmplă un accident cu vreo baterie, știți ce vor face cei care sunt în barcă? Le aruncă în apă. Deci aia îi poluare și mai mare. Deci asta este părerea mea personală, noi ca instituție nu avem nicio părere despre treaba asta, noi ajutăm dacă trebuie în rest controlăm și verificăm” (gazetadecluj).

Norin Federiga

Norin Federiga e feciorul tatălui său, angajat la Oficiul de Căpitănie Dej, o structură pe care Viorel Federiga o controlează parcă dintotdeauna. Mai precis, tânărul Federiga este parte din compartimentul supravechere a pieței în domeniun ambarcațiunilor (organ de control și supravegherea desemnat prin HG 464/2017 privind ambarcatiunile de agrement si motovehiculele nautice, precum și prin H.G. 432/2017 privind echipamentele maritime). De pe pagina de facebook, aflăm că Norin e un mare pasionat de motociclete, schi nautic, mercedes-uri și gantere. Din 2016, acesta derulează și o afacere privată, pe care nu se sfiește s-o promoveze, din calitatea sa de angajat al ANR. Este vorba despre pensiunea „La Noru”, din comuna clujeană Mica, unde familia sa gestionează și un lac, dar și un fond de vânătoare.

Bătrânul Federiga

Viorel Federiga, vulpe bătrână care reușește să nu se expună, deși e bine angrenat și politic și…altfel. Oficial, Federiga a fost susținut de liberali, mai precis, de vechii PDL-iști din gașca lui Băsescu. Ulterior, omul s-a adaptat, aplaudându-l la scară deschisă  pe Klaus Iohannis, implicându-se în campaniile electorale ale PNL-ului (vezi foto jos). Numai că nu doar PNL-iștii din Dej îl susțin pe Federiga. Acesta are conexiuni și cu unii social-democrați, dar și cu indivizi conectați la diverse structuri de stat, cu care mai iese la o vânătoare, la un pescuit. De ani de zile, Federiga ocupă și poziția de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Aeroportului Internațional Cluj (după cum reiese și din declarația de avere de mai jos). Nevasta, de asmenea PNL-istă, este angajată tot într-o companie de stat, respectiv Salina Dej. Vom reveni cu reacții din partea familiei Federiga.

Familia Federiga – bine angernată și salarizată în structuri de stat

Bătrânul Federiga, cu partidul, aplaudându-l pe Iohannis

Reuniune de partid, cu familia Federiga în centrul atenției

Tată și fiu, angajații Oficiului de Căpitănie Dej 

„Nor” Federiga, un tânăr de perspectivă

Sursa foto: Facebook

Un comentariu

  1. Ce relevanta are acest articol? cu ne incalzeste pe
    noi sa stim ce posteaza aceasta persoana pe contul de fb? sau ce hobbyuri are? Ce jurnalism de calitate mai stiti face si voi, sau sunteti un fel de presa de scandat? Felicitari👋 complet inutil si inoportun acest articol,nu mai stiti cum sa faceti lumea sa dea click pe articolele voastre (editat)

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare