Impresarul Cadu: „Primul club căruia i-am propus fotbaliști este CFR Cluj. E vorba de nume importante, cunoscute”
SportTop News by Catalin Suciu - iun. 26, 2018 0 1343

Ricardo Cadu și-a încheiat cariera de fotbalist în Portugalia, după 8 ani petrecuți la CFR Cluj, timp în care a câștigat tot ce se putea câștiga pe plan intern.
A jucat și în Liga Campionilor, a fost liderul formației care făcea istorie într-o grupă cu Manchester United, pe care campioana României reușea s-o învingă chiar pe Teatrul Viselor. A plecat din România, dar urmărește cu atenție Liga 1, mai ales pe CFR. „Acolo mi-am petrecut atâția ani, e echipa mea de suflet și o urmăresc cu fiecare ocazie cu care joacă. M-am bucurat la fel de mult că a luat titlul ca și atunci când jucam eu”, spune fostul fundaș al CFR-ului.
S-a retras din activitate în aceată vară, iar acum e impresar. Primul transfer l-a făcut la FC Voluntari, dar spune că e pe cale să încheie o colaborare cu CFR Cluj. „Primul club căruia i-am propus fotbaliști este CFR Cluj. E vorba de nume importante, cunoscute, pentru că la CFR e stabilitate financiară și are puterea de a suporta anumite salarii. Eu le-am propus fotbaliști foarte, dar foarte buni, chiar am discutat și acum aștept să vedem ce vor decide. Cei pe care i-am propus sunt fotbaliști, eu nu păcălesc pe nimeni. Am ales acest drum al impresariatului, mă duc la meciuri, urmăresc meciuri peste tot, din toată lumea. Acum vreau să-l descopăr pe noul Lacina Traore, de exemplu, cu care am jucat la CFR și care e unul dintre cei mai buni jucători care au trecut prin România”, adaugă Ricardo Cadu.
Când vine vorba de nivelul competițional al Ligii 1, portughezul își pierde din entuziasm: „când jucam noi în Liga Campionilor și câștigam campionate, fotbalul era foarte bun în România. Nivelul a scăzut foarte mult, din păcate. Păi eram vreo 5 echipe tari de tot. Ne băteam cu Steaua, Dinamo, Rapid, Timișoara, Vaslui. Gândiți-vă doar ce echipă avea Vaslui, cu Wesley, Sînmărtean, Adailton, Varela, Celeban, N’Doye. Și-am câștigat. Acum a scăzut mult fotbalul din România. Îmi doresc ca CFR-ul să ajungă din nou în grupele Ligii, cu toate că e destul de greu. Dar cu câteva transferuri bune, poate face asta. Abia aștept să mă uit la meciurile lor”, a mai precizat Ricardo Cadu.
În anii petrecuți în România, Ricardo Cadu s-a impus ca un simbol al clubului CFR Cluj, ridicând din postura de căpitan nu mai puțin de 8 trofee: 3 titluri ale României (2008, 2010, 2012), 3 Cupe (2008, 2009, 2010) și două supercupe (2009, 2010).
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Licitație de 2,3 milioane lei pentru înființarea centrului de colectare pentru deșeuri voluminoase sau din construcții în Cluj-Napoca/Proiectul a fost criticat și acum costă de 15 ori mai puțin
dec. 11, 2023 0
-
O instituție din Cluj pune lacăt pe ușă, angajații suspendă activitatea, nemulțumiți de nivelul salariilor
dec. 11, 2023 0