Închide

I-au rămas promisiunile lui Orban. Cursă strânsă între vechii PDL-iști pentru un loc eligibil la europarlamentare

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - sept. 19, 2018 0 203

Deși se numără printre cei mai activi europarlamentari români, liderulului PNL Cluj Daniel Buda îi va fi foarte greu să recâștige un nou mandat în Parlamentul European, având în vedere competiția anunțată pentru puținele locuri eligibile pe care mizează liberalii. Intersant este că principalii competitori ai lui Buda vor fi colegii săi din vechiul PDL. Unul este primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, care își pregătește în acest moemnt documentele pentru a-și depune candidatura internă, au informat surse din cadrul PNL Alba. De altfel, Hava a spus în mai multe rânduri că își dorește foarte mult un loc în Parlamentul European, purtând negocieri intense în sensul acesta cu liderii partidului. Surpriza vine din partea unui alt vechi PDL-ist, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, care de asemenea, își va depune candidatura internă, săptămâna viitoare, au informat surse din Biroul Central al PNL.

Din cele 33 de mandate pe care le va avea România în Parlamentul European, PNL trage nădejde că poate obține cel puțin 8. În privința acestora,  primii avantajați sunt greii din PNL, anunțați deja, respectiv Crin Antonescu, Vasile Blaga și Ludovic Orban. Ei vor fi urmați de actualii europarlamentari Siegfried Muresan (cules din ograda lui Traian Băsescu) și Cristian Bușoi (vechiul PNL). Un alt liberal susținut inclusiv de Klaus Iohannis este Dan Motreanu. Pentru celelalte două locuri eligibile vor concura liderul PNL Cluj Daniel Buda (europarlamentar în funcție), primarul din Alba, Mircea Hava și primarul din Arad, Gheorghe Falcă. Iar lista nu se va închide aici. Trebuie spus că Daniel Buda nu are foarte multă trecere în actualul Birou de conducere al PNL, iar experiența și activitatea sa din Parlamentul European nu-l vor ajuta prea mult în a-i convinge pe liderii de la București să-l  împingă cât mai sus pe lista candidaților, având în vedere că și Hava și Falcă se simt la fel de îndreptățiți să ajungă deputați europeni. Buda mizează totuși pe faptul că organizația PNL Cluj nu va putea fi neglijată, având în vedere scorul electoral semnificativ pe care-l poate face la alegeri, iar pe de altă parte, el a obținut inclusiv promisiunea liderului PNL Ludovic Orban, că va avea sprijinul său pentru un loc eligibil. Ultima oară când a venit la Cluj, Orban i-a informat pe liberali că Buda va avea asigurat un loc eligibil la europarlamentare. Numai că de atunci și până în prezent, bătălia internă s-a ascuțit, dată fiind și revenirea lui Crin Antonescu în această competiție electorală. Surse din cadrul PNL spun că nu este exlcusă o reinstalare a lui Antonescu la cârma partidului, având în sensul acesta susținerea vechilor liberali care în ultima perioadă l-au tot contestat pe Orban.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare