Hoț prins de polițiști după ce a furat scule și bunuri dintr-o casă din Florești
Actualitate by Mihai Prodan - mart. 07, 2026 0 84
Polițiștii din Florești au fost sesizați în urmă cu două zile de către o femeie de 38 de ani, din Săvădisla, care a relatat că în noaptea anterioară, 4 spre 5 martie, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil pe care aceasta îl deține în Florești, de unde ar fi sustras mai multe scule și bunuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 5.000 de lei.
În cauză a fost întocmită sesizare din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind demarate activități investigativ-operative pentru identificarea persoanelor implicate, recuperarea prejudiciului și dispunerea măsurilor legale. În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei – un bărbat de 32 de ani, din Cluj- Napoca. Ieri față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
