Hartă în timp real cu traseele și poziția tuturor mijloacelor de transport în comun care circulă în Cluj-Napoca
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - feb. 02, 2023 0 1047
O hartă care arată trasele și poziția mijloacelor de transport în comun din Cluj-Napoca, cu o rată de actualizare a datelor de 20 de secunde, poate fi consultată pe site-ul Companiei de Transport Local (CTP), ctpcj.ro. Aceasta arată traseele tuturor liniilor de autobuz, tranvai și troleibuz din oraș.
Harta arată, după selectarea unui mijloc de transport în comun, câte vehicule circulă pe ruta respectivă, numărul de parc unde se află acestea pe traseu, viteza cu care acestea se deplasează și stația spre care se îndreaptă. Datele sunt actualizate la fiecare 20 de secunde.
Începând de joi, 3 februarie, harta va fi disponibilă și în aplicația Tranzy, care poate fi descărcată atât pe iOS, cât și pe Android, din magazinele virtuale sau de pe tranzy.app.
„Lansăm harta live cu poziția și rutele mijloacelor de transport în comun, dacă doriți să vedeți unde se află fiecare mijloc de transport în comună, care este traseul acestuia, viteza cu care se deplasează, stația spre care se îndreaptă în timp real, unde se află mașina. Actualizarea datelor se face la fiecare 20 de secunde. Comapania de Transport Public își menține în continuare inovarea și racordarea în ceea ce ține oferirea de date în timp real călătorilor”, a declarat primarul Emil Boc, în ședința Consiliului Local din 2 februarie.