Închide

Grupare de contrabandiști cu prejudiciu de 1 milion de euro, flagrant la Cluj, sparge 3 baraje ale Poliției

ActualitateTop News by Actual de Cluj - iul. 08, 2015 0 662

Percheziții și descinderi în cinci județe pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în contrabandă cu țigări. Noaptea trecută membrilor grupării li s-a organizat un flagrant în Cluj, dar aceștia au spart trei baraje ale Poliției și au fost prinși abia la Aiud, în Alba.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava sunt cei care au coordonat ancheta împreună cu polițiștii din localitate și ieri au făcut nu mai puțin de 28 percheziții domiciliare în Suceava, Maramureș, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara. Noaptea trecută, cu ocazia flagrantului organizat în Cluj, membrii grupării, în încercarea de a-și asigura scăparea, au spart trei baraje ale poliției, și doar unul dintre autoturisme a fost oprit, în localitatea Aiud – iar în mașină au fost găsite peste 300.000 de țigări introduse ilegal în țară.

Procurorii susțin că în cauză exista suspiciunea rezonabilă că în ultimii doi ani membrii grupării au introdus pe teritoriul României, din Ucraina, prin sustragere de la controlul vamal, importante cantități de țigări, ce erau ulterior valorificate pe teritoriul național – ba uneori, ca să transporte marfa de contrabandă, apelau la servicii de curierat. Liderul grupării a fost identificat ieri în Oradea – e un bărbat care acționa în Sighet, asupra căruia au fost găsiți 50.000 de euro și 30.000 de lei.
Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor și accizelor datorate bugetului de stat este de aproximativ un milion de euro. La sediul DIICOT Suceava vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 20 de persoane.

UPDATE Iată cum descriu polițiștii din Alba incidentul: ” În jurul orei 02.35 în urma unui schimb de informații cu polițiști din cadrul IPJ Cluj, autoturismul a fost reperat în trafic, pe strada Transilvaniei din municipiul Aiud de polițiștii aflați în filtru rutier, care au pornit în urmărirea acestuia.

Datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum, conducătorul autoturismului urmărit a pierdut controlul acestuia, care a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe strada Morii din municipiul Aiud, intrând în șanțul de pe partea dreaptă a direcției de mers Cluj — Alba Iulia.

Din primele verificări efectuate polițiștii au stabilit că numerele de înmatriculare montate pe autoturism aparțin unui alt autoturism, iar conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana lui U.I., de 27 de ani, din județul Suceava, care era însoțit de T.N.A. de 23 de ani și T.T.F. de 18 ani, ambii din județul Suceava.

În cadrul cercetărilor la fața locului, în autoturism au fost găsite 335.400 țigarete (16.770 pachete) de proveniență străină, care au fost ridicate în vederea confiscării”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu