Închide

Greva din învăţământ continuă. Lider sindicat: nu se poate accepta nici un compromis!

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 05, 2023 0 1153

Președintele Federației Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, la Digi24, că „momentan, mesajul este că greva va continua”, deoarece cei 300.000 de angajați care protestează nu pot accepta un compromis.

„Este Ziua Învățătorului și aș vrea pe această cale să le urez La mulți ani tuturor colegilor mei, cei care merită atât de mult și li se dă atât de puțin. Colegii vor decide ce vor face de mâine. Indiferent dacă vor continuă greva sau că vor reveni la școală, ei merită tot respectul nostru. Momentan mesajul este că greva va continua. Doar colegii noștri pot decide cu totul și cu totul altceva. Elevii să aibă încredere în dascălii lor. În permanență ne-am gândit și ne vom gândit tot la ei. Nu putem vorbi de compromis atunci când vorbim de viețile a peste 300.000 de colegi de-ai noștri. Cred că guvernul ar trebui să facă compromisul, politicienii noștri, în sensul în care renunță la orgolii și la supărări și vin și iau o decizie care ar trebui să fie importantă pentru toți din învățământ. Politicienii noștri evita să își asume decizii radicale privind finanțarea sistemului de învățământ, de asta și credibilitatea lor este scăzută. Colegii noștri au arătată că au de ce să facă grevă. Atâta timp cât printr-un act normativ nu s-a stipulat acel reper important legat de salariului debutantului cu studii superioare și nu putem vorbi de o grilă de salarizare care să fie prinsă într-un act normativ și cu cât mai puțin etape de punere în aplicare, este clar că nu ne-am atins ceea ce am solicitat. Unii se gândesc la vacanțele lor, noi ne gândim la ce se va întâmplă cu învățământul mai departe”, a declarat Marius Nistor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu