Închide

Greva din educație continuă și luni / Ciucă anunță ce le-a promis astăzi sindicatelor din Educație

ActualitateEducaţieTop News by Actual de Cluj - iun. 11, 2023 0 140

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat duminică, după întâlnirea cu sindicatele din Educație, că așteaptă răspunsul acestora, în urma ultimei oferte pe care le-a înainta-o, relatează g4media.ro

„Am considerat că este absolut corect și transparent pentru ca dialogul să poată fi adus la cunoștința tuturor dascălilor pe măsurile agreate cu reprezentanții sindicatelor. La nivelul coaliției, pentru că la această întâlnire am participat cu domnul președinte Marcel Ciolacu, cu ministrul Educației, Doamna Deca, ministrul Muncii, domnul Budăi și am vrut ca finalul să fie unul cât se poate de concludent pentru noi toți”, a transmis premierul.

El a anunțat că salariile din sistem ar urma să crească cu 25% pentru tot personalul:

”Ne dorim să încheiem acest conflict de muncă pentru că este absolut o chestiune de responsabilitate față de sistemul de educație, față de copii, față de părinți. Pornind de la faptul că sunt lucruri pe care le-am asumat în OUG pe care am adoptat-o astfel încât să putem încheia acest conflict, o vom pune în transparență azi, împreună cu sindicatele am agreat creșterea valorii sumelor pe care personalul didactic și didactic auxiliar să crească la nivelul de 25%.”, a spus Ciucă.

„De asemenea am agreat ca începând cu anul viitor pe grila de salarizare nouă salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, de asemenea procentul de 40% din vechea ordonanță va crește la 50% din 1 ianuarie 2024 și vom acorda acele sume de formare profesională de 1500 pentru personalul didactic și auxiliar și 500 de lei pentru personalul nedidactic. Am convingerea că a înțeles că nu există alt parcurs decât acesta și în tot ceea ce am realizat până acum am dat dovadă că ceea ce am promis, am făcut””, a mai adăugat premierul.

Trebuie subliniat că înainte de întâlnirea de duminică cu Nicoale Ciucă, sindicaliștii din educație au transmis că greva va continua și luni.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu