Închide

VIDEO Frăția ruptă de penalty-uri. U Cluj, eliminată din Cupa României după un meci mare cu Dinamo

SportTop News by Catalin Suciu - nov. 29, 2017 1 1280

Îi lipsea Universității Cluj un meci tare după doi ani în care s-a perindat în fotbalul amator.

„Sper să fim surpriza acestei competiții”, anunța George Florecu, mijlocașul venit să promoveze până în Liga 1. Iar „studenții” și-au dat sufletul pe teren în fața unui Dinamo timorat și fără orizont.

Și ce început de meci. Dorin Goga e lansat perfect, scapă singur cu Brănescu și obține o lovitură de pedeapsă. Din înaltul peluzei răusună „Slavă ție, studenție”. U trăiește din nou. Giurgiu acaparează balonul, îl așează la punctul cu var, dar trage slab. Stadionul îl încurajează, iar pe banca lui Dinamo, Miriuță își șterge fruntea.

E la un pas de demitere. Rugăciunile sale primesc de undeva răspuns, iar jucătorii săi deschid scorul prin Corbu, care reia mingea cu capul dintre fundașii lui U. Entuziasmul clujenilor nu scade, din contră. Florescu își dirijează coechipierii cu precizie, cu spirit, cu inteligența unui fotbalist rasat. Lansează contraatacuri, deschide jocul, vede perfect meciul, dar U încasează în trei minute două lovituri. Onicaș și Lemnaru ies accidentați de pe teren. Falub schimbă, inteligent, sistemul de joc și trece la o defensivă cu patru fundași după un început de meci cu linie de cinci.

U Cluj controlează jocul, urcă tot mai mult în terenul adevers, iar oaspeții întâmpină probleme. Cele două galerii cântă la comun despre marea înfrățire, dar pe teren nu e loc de prietenii. Florescu îi arată lui Hanca cum se face un tackling, Goga le controlează gleznele dinamoviștilor, iar Giurgiu blochează tot.
Fanii continuă spectacolul, iar U îi răsplătește după ce Goga egalează cu capul, din centrul careului după o centrare perfectă expediată de Takacs (37).

Miriuță e la pământ, ca toată banca dinamovistă. U e mai bună și în repriza a doua. Falub le face semn jucătorilor să urce mai mult în terenul advers. Dinamo se zbate să iasă din apărare, dare are minute bune în care nu trece de mijlocul terenului.
Goga mai înșiră ca un artist câțiva dinamoviști, apoi îl lasă singur pe Lemac cu Brănescu, dar atacantul trage puțin peste. Finalul e tot al Universității, iar Florescu putea deveni eroul partidei cu o foarfecă laterală respinsă în corner, în disperare. Dar ce meci face decarul lui U. E seara lui, e seara Univerității.

Avem prelungiri. Dinamo e mai proaspătă, pune stăpânire pe joc, dar U rezistă, cel puțin mai bine decât suprafața de joc, una ce aduce aminte de anii 90.Florescu îl așteaptă pe Șerban, eterna speranță de la Dinamo și îi arată cum se strecoară o minge printre picioare. Tribuna exultă.

Timpul se scurge, ajungem la lovituri de departajare. Goga, Florescu și Chiș ratează, iar Dinamo se califică în sferturile de finală. Putea fi seara perfectă pentru U.

Echipele de start:

U Cluj: Albuț – Takacs, Abrudan, Cordoș, Manu – Onicaș, Giurgiu – Ursu, Florescu, Goga – Lemnaru
Rezerve: I. Dinu, Chiș, R. Reu, Hampea, Hampea, Hordouan, Lemac, Micaș

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Marici, Filip – Corbu, Anton – Hanca, Salomao, L. Gheorghe – Nemec
Rezerve: Penedo, Nica, Longher, Katsikas, Rivaldinho, Dudea, Șerban

 

Un comentariu

  1. un joc sub asteptari.
    Sa joci cu 5 fundasi(3stoperi)si sa iei gol cu capul in minutul 14,denota o slaba aparare la U.
    Dinamo nu a prestat nici ei un joc mai bun,altfel dadeau poate un sac de goluri si se termina
    jocul dupa 90 de minute.
    La U s-au vazut doar Goga si Albut.
    Florescu daca isi lasa si muteata rasucita poate sa se faca muschetar.
    La penalti,aceleasi picioare de lemn au trimis mingea peste si in bara,
    nici macar pe spatiu portii.
    In Liga 2-a,inafara de Goga si Albut nu cred ca ceilalti jucatori fac fata.
    La multi jucatori pe langa handicapul fizic le lipseste si inteligenta.
    O analiza a jocului ,mai bine renuntati si beti o bere ca e mai buna chiar daca Sabau nu este de-acord.

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.