Închide

FOTO/VIDEO Vedere dintr-un târg vestic: farmecul pierdut al „linghişpirului”-carusel

ActualitateReportajTop News by Kristina Reştea - aug. 27, 2015 1 1879

 

Drumul dintre două oraşe mari ale jumătăţii vestice a ţării – Cluj şi Oradea – poate fi străbătut, în principiu, alegând una din două paralele: un drum cu trenul, pe calea ferată ori un drum auto, pe şosea. Dacă te abaţi de la un astfel de traseu, zilele acestea, în dreptul unui mic orăşel bihorean (numit Aleşd) dai de un platou pe mal de apă de câteva ha unde se concentrează: munţi de haine care au fost cândva ale altora, dar caută loc în garderobe noi, mici, pitici, bere şi tobogane. Şi aici se adună bucăţi din România reală.

E perioadă de târg, în această săptămânp (începe de joi şi se termină duminică), aşa că platoul începe să se populeze în prima zi de manifestare. Au apărut şi încă apar standuri, mese şi pătrăţele delimitate la faţa locului, unde se vinde orice: de la oale şi laptopuri la biciclete şi maşini de tuns iarba. „De parcă am fi un popor de proprietari de peluze”, remarcă un oaspete. Ei, ce contează? Vin de „dincolo”, or fi bune la ceva…

 


 

 

În urmă cu ceva ani (mulţi, e drept), târgul de vară spre toamnă era cel mai aşteptat eveniment al sezonului: de aici primeai vreo hăinuţă nouă de îmbrăcat în primele zile de şcoală, vreun caiet cu o copertă imprimată cu imagine de desen animat ori vreo jucărie fantastică. Cea mai bună amintire: un „linghişpir” micuţ, metalic şi colorat, în care, la activarea unui mecanism cu arc, se învârteau fabulos patru avionaşe de plastic alb. Iar „linghişpirul” micuţ e cum nu se poate mai nimerit: aici e locul unde, numai o dată pe an, poţi să te dai în „linghişpirul” cel mare. Abia mulţi ani mai târziu am aflat că ceea ce numeam atunci aşa era de fapt maghiarul „ringlispíl”, ceea ce în maghiară desemnează „caruselul”. Nu îi ziceam carusel, în Bihorul apropiat de graniţa vestică a ţării. Şi în amintirile copilăriei, târgul anual e aşa cum ar trebui să fie caruselul: vesel, colorat, luminos şi plin de speranţa cadourilor.

În realitatea  de acum, aproape nimic nu mai seamănă cu imaginea de atunci. Şi e greu de ştiut dacă asta s-a întâmplat doar pentru că tu ai crescut ori fiindcă a decăzut locul, comerţul şi industria zonei sau fiindcă standurile triste de aici nu mai par să aibă mare lucru în comun cu vreo promisiune veselă a ceva.

 

 

Şiruri întregi de pantofi vechi, luminaţi de soarele de apus (şi vreo câţiva bocanci buni), mormane de haine uzate şi deluşoare de poşete scofâlcite ocupă întreg locul. Dacă te întrebai de unde vin piticii de grădină din curţile de neînţeles ale câte unui parvenit cu nostalgii ai aici un posibil răspuns: sunt în târg şi te aşteaptă cu preţul pe căciulă: 60 de Ron. De lângă ei, te privesc trişti nişte căţei-statuete, alături de ciupercuţe alb-roşii. Doar spre intrare mai sunt câteva mese unde încep să apară altfel de haine decât cele din mormanurile „second”. Altă dată, aici găseai noutățile de sezon și rechizite ce păreau că vor face mai bun începutul de an școlar.

E şi zonă de „food-court”: se prăjesc mici, aşteptaţi de câte un consumator asiduu de bere rătăcit la vreo masă din şirul aproape pustiu de mese. Se pregătesc fripturi, plăcinte şi popocorn cu zmeură.

E şi zonă de joacă. Dar nu mai sunt aici acum mult-visatele „linghişpiruri” (unul mai mic, de copii şi cel mare, „cu lanţuri”). Mai există totuşi scena cu maşinute care se tamponează, un mic carusel cu animale, un tobogan cu Tom&Jerry şi câteva instalaţii care te ridică, te învârt şi te coboară. Pe una stă un fel de Sinbad deloc ferit de kitsch, de pe un altul veghează 50 Cent, printre luminiţe. Peste tot sunt instalate corturi: vânzătorii se pregătesc să doarmă aici (unii şi-au adus saltele şi le descarcă acum, în prima zi de târg, din maşini). Dar copiii sunt bucuroşi în faţa oricărei jucării şi veseli la orice tură de „linghişpir” contemporan, din preajma căruia părinţii şi bunicii îi privesc cu zâmbete şi fotografii de telefoane mobile.

 

DSC_6258

Se dezbate pe temă de sezon: nunţile. „Tot ce câştigi la una dai la alta! Nu rămâi cu nimic! Mai bine iei un restaurant mai ieftin şi rămâi cu ceva bani. Dar nu, îţi trebuie restaurant de fiţe! La ce bun?”, îşi întreabă un domn vecinii de masă. „Ei, las’ că vezi tu la anul, când îţi vine rândul!”, i se răspunde amuzat-ameninţător. „A dat mai puţin decât la soră-sa. Şi s-a plâns. Că de ce au aşezat-o la masa de lângă uşă. Păi da’ unde s-o pună?!”, se aude câţiva metri mai încolo. Altă masă, altă nuntă, alte probleme de dezbătut.

 


Domnişoare care viseză la mall-uri glamour-oase îşi aleg pantofi, iar grupuri de ţigăncuşi aşteaptă rândul la maşinuţe ori aleargă veseli printre mesele încărcate cu mormane de haine. Se vinde orice, negociabil. „Trei la 10 lei, pentru copii! Un tricou la 5! Grăbiţi-vă!”, anunţă o doamnă, circulând cu emfază de proprietar printre şirurile de haine îngrămădite pe mese nesfârşite. Mai încolo, o adolescentă (prea adolescentă ca să fie mamă) ţine în braţe un nou-născut în carusel. O micuţă blondă e bucuroasă să găsească câteva păpuşi abandonate pe un colţ de masă, la un colţ de stand, într-un colţ de târg. O ia în braţe pe una dintre ele, o sărută cu drag şi o aşează grijulie la loc. O ia pe a doua, o mângâie cu la fel de multă afecţiune şi probabil urmeză să o aşeze la loc. Dintr-o maşină parcată în târg se uită spre lumea de aici un grav şi superior Arsenie Boca. Se leagănă paşnic de o oglindă retrovizoare.

 

 

 

  • author photo two

    Kristina Reştea

    Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

    Un comentariu

    Scrie un comentariu