Foto/Video. Protest pentru familia Bodnariu, la Cluj, cu scenă, rugăciuni şi pancarte
Actualitate by Kristina Reştea - ian. 30, 2016 0 654
„Am venit să dovedim un semn de solidaritate pentru familiile care trec prin această grea încercare, Bodnariu, Nan, Avramescu, Rădulescu şi alte familii cărora li s-au luat copiii de către autorităţile din Norvegia”, a precizat unul dintre organizatori. Îndemnaţi de liderii protestului, oamenii strânşi pe Bulevardul Eroilor au spus, în cor, rugăciuni şi chiar au cântat. De altfel, protestul a avut de la început o puternică amprentă religioasă. „Doamne Dumnezeule, te binecuvântăm pentru că în aceast zi o mare mulţime de oameni s-a adunat în locul acesta ca să de proclame pe tine ca Domn şi Dumnezeu”, a spus, la un moment dat, unul dintre liderii protestului. Alături de pastori penticostali, prezent la manifestație a fost și preotul ortodox Stelian Tofană, iar printre protestatari s-a aflat şi consilierul local Ionică Pop.
Organizatorii s-au pregătit pe Bulevardul Eroilor cu un întreg arsenal de imagine: scenă, microfoane, amplificatoare, pancarte, camere de luat vederi, infrastructura Credo TV şi chiar şi o mică instalaţie pe care stăteau scrise câteva cuvinte: familie, biserică, unitate. Oamenii responsabili de protest i-au organizt constant pe participanţi: „Mergeţi mai înspre Eroilor, să ne prindă camerele mai bine”, se auzea printre şirurile de protestatari, veniţi, în familii, cu copii şi prieteni la manifestare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Au abandonat deșeuri pe câmp, în Florești, dar au fost prinși cu ajutorul camerelor inteligente. Primarul Bogdan Pivariu: Am dat amenzi de 90.000 de lei
sept. 04, 2026 0
-
Movie Nights se încheie cu „The Notebook”: peste 4.000 de clujeni s-au bucurat de filme sub cerul liber, în Iulius Parc
sept. 04, 2026 0
























