FOTO/VIDEO Trump Hotels promovează la Cannes viitorul proiect de lux de la Cluj. Avram Gal: „Clujul poate deveni o destinație mondială de top”/UPDATE Cum va arăta turnul Trump International Cluj-Napoca
ActualitateTop News by Actual de Cluj - dec. 03, 2025 2 5230
Trump Hotels promovează în cadrul unui eveniment dedicat industriei hoteliere de lux, desfășurat la Cannes, un proiect major planificat la Cluj-Napoca, inclus pe lista internațională „Future Openings” alături de destinații precum Indonezia, Oman, Dubai, Vietnam, Australia, Maldive și Arabia Saudită. Clădirea anunțată, de aproximativ 30 de etaje, ar urma să includă un hotel de lux, apartamente rezidențiale high-end, spații comerciale, SPA și restaurante.
Proiectul din Cluj este dezvoltat în parteneriat cu SDC Imobiliare, compania condusă de omul de afaceri clujean Ștefan Berciu, care colaborează deja cu The Trump Organization și și în cadrul proiectului Trump Tower Bucharest, după cum a anunțat oficial brandul internațional.
Omul de afaceri Avram Gal, apropiat de americani și familia Trump, prezent la Cannes, că proiectul poate transforma Cluj-Napoca într-o destinație internațională de top. „Proiectul Trump – hotel și rezidențial – poate schimba percepții, poate ridica standardele și poate repoziționa întreaga piață HoReCa și imobiliară locală. Este o oportunitate ca orașul să intre în liga marilor destinații internaționale”, afirmă Gal.
El subliniază impactul potențial asupra orașului: atragerea turiștilor cu putere financiară ridicată, interes crescut din partea investitorilor, conferințe internaționale, dezvoltarea turismului corporate, medical și cultural, dar și consolidarea segmentului rezidențial premium.
La Cluj, proiectul ar urma să fie construit pe terenul pe care fusese planificat proiectul Transylvania Smart City. Primăria Cluj-Napoca a aprobat o dezvoltare rezidențială amplă pe Dealul Borzaș, cu acces din strada Moș Ion Roată. Detalii: După ce-a ieșit din pușcărie, Elena Udrea s-a lăudat că va relua „investiția” în proiectul „Transylvania Smart City” fără să spună că firma ei Realtopfarma e în prag de faliment / Cum a încercat gruparea Udrea să-l țepuiască pe omul de afaceri clujean Ștefan Berciu | www.actualdecluj.ro
Eric Trump, fiul fostului președinte american Donald Trump și unul dintre conducătorii The Trump Organization s-a întâlnit în SUA, toamna aceasta, la Mar-a-Lago Club, Florida, cu omul de afaceri clujean Ștefan Berciu, patronul SDC Imobiliare, împreună cu fiica sa, Ștefania Berciu Marțac. La întâlnire a fost prezent și Avram Gal, membru PSD, omul de afaceri, cunoscut în comunitatea evangheliste din România și SUA. The Trump Organization intenționează să investească alături de SDC Imobiliare în proiecte imobiliare de lux din București și Cluj-Napoca. „Această inițiativă marchează debutul oficial al brandului Trump în România și reconfirmă angajamentul The Trump Organization față de strategia globală de extindere a portofoliului său de proiecte rezidențiale, hoteliere și de golf de lux”, se arată în comunicatul oficial al companiei americane.
Investițiile totale din București și Cluj sunt estimate la peste 500 de milioane de dolari, iar lansarea oficială a proiectelor Trump din România este prevăzută pentru februarie 2026, când Eric Trump este așteptat să vină în România.
UPDATE Cum va arăta turnul Trump Internațional propus la Cluj-Napoca
La Cannes, Trump International și SDC Propertier au prezentat primele imagini simulate cu turnul de lux dar și cu proiectul propus în Cluj-Napoca. Turnul cu circa 30 de etaje ar urma să aibă 150 de camere de hotel și 450 de aprtamente.














2 comentarii
Lasa un raspuns pentru Burdeanu Edward Dragoș
Articole similare
-
Boc, prima confruntare deschisă cu contracandidatul său Sabin Sărmaș, în Consiliul Local / Acuzațiile privind un „tun” de 8 milioane lei și favorizarea dezvoltatorilor imobiliari l-au enervat pe primarul Clujului
apr. 29, 2026 0
-
Raport: la o universitate din Cluj 88 de bani din fiecare leu de finanțare se duc pe salarii. ”Presiune majoră asupra echilibrului instituțional” / ”Dependența tot mai accentuată de finanțările competitive evidențiază o vulnerabilitate sistemică”
apr. 29, 2026 0

Voi chiar îl credeți pe Gal ? Informați-vă mai bine înainte de a publica mizeriile agentului Gal, un corupt fără scrupule și bun simt. Doar dolarii sunt sigurul crez în ceea ce face.
Foarte bine!Îi voi scrie lui Donald să facă unul și la Pitești!