Închide

FOTO. Protestul-record de la Cluj, în imagini

ActualitateTop News by Kristina Reştea - ian. 30, 2017 0 755

Cu o voce calmă și egală, de povestitor, rostogolind cuvintele de undeva din adâncuri și apoi scoțând de acolo câte un reflector de pus pe una din scenele lui imaginare, bunicul de sub cușmă îi spune piticului de alături o poveste cu fantome. „Fantoma era el!”, ha-ha-haaa – atât mai apuci să auzi, că povestea e înghițită de un val de sloganuri. Ei sunt doi dintre participanții de la protestul de duminică seara.

Şi-au luat copiii, bunicii, prietenii, colegii, căţeii şi elefanţii (noul simbol desenat al ordonanţelor) şi au ieşit, din nou, în stradă. Aproximativ 10.000 de oameni au mărşăluit duminică seara în oraş, la protestul organizat împotriva ordonanţelor privind graţierea şi modificarea Codului Penal, făcute publice recent de noul guvern. Faţă de mulţimea estimată la 5000 de oameni la protestul de duminica trecută, atitudinea guvernului a scos azi în stradă de două ori mai mulţi protestatari.

„Vrem democraţie / fără amnistie”,  Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, „România cere/ Fără graţiere”, “București, nu uita, Clujul e de partea ta!”, „România-i ţara mea / Şi nu vreau să plec din ea”- au fost câteva dintre mesajele protestatarilor. S-a strigat “Hoții!” şi “Demisia!”. Dacă până acum protestatarii îl aveau în vizor pentru huiduieli mai ales pe şeful PSD Liviu Dragnea, de data aceasta în scandări a apărut şi premierul Sorin Grindeanu. “Sorinel, Sorinel / du-te după Viorel! (Victor Viorel Ponta, fostul prim ministru)”. Şi un mesaj ceva mai ardelenesc, pe o pancartă clujeană: „No amu, ţie îţi place ce-ai făcut, mă Dragnea?”

Protestul a început, ca de obicei, la locul de întâlnire din Piaţa Unirii, unde oamenii au fost invitaţi la portavoce să îşi spună nemulţumirile. Mulţimea a pornit apoi pe traseul de marş, unul extins, de data aceasta: Bulevardul Eroilor – Calea Dorobanţilor – sens giratoriu Mărăşti şi întoarcerea – Bulevardul 21 Decembrie – str Memorandumului – str Petru Maior – Casa de Cultură a Studenţilor – strada Napoca – Piaţa Unirii. Adică mai bine de trei ore de proteste.

Vă amintim cum a fost:

FOTO/VIDEO 10.000 de clujeni în stradă. Nu Grațiere, nu Amnistie, Clujul e la datorie

Oamenii.

Fotografii de Mircea REŞTEA

 

DSC_3252

DSC_3266

DSC_3270

DSC_3275

DSC_3336

DSC_3338

DSC_3356

DSC_3371

DSC_3374

DSC_3390

DSC_3458

DSC_3510

DSC_3575

DSC_3604

DSC_3648

DSC_3698

DSC_3752

DSC_3782

DSC_3855

DSC_3888

DSC_3912

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.