Închide

FOTO Facerea Cluj Dominoes

ActualitateCultură by Actual de Cluj - sept. 26, 2015 0 436

90 de voluntari curajosi care nu s-au speriat de ploaie. 3000 de dominouri aranjate în oraș, piese din BCA care leagă Piața Unirii de Piața Mihai Viteazul.

Mascota Cluj Dominoes

Mascota Cluj Dominoes

De ieri, echipa fundației Alt Art împreună cu circa 90 de voluntari s-au apucat de montarea celor 3000 de cărămizi de BCA pe traseul celui dominou-ului urban din Cluj-Napoca. Piesele vor cădea astăzi, de la ora 17.00, începând cu prima cărămidă care va cădea în Piața Unirii.

Dominouri este o sculptură în mișcare, adaptată special pentru contextul fiecărui oraș în care este prezentată.
Un șir de piese de domino format din câteva mii de cărămizi parcurge diferite spații ale orașului: străzi, parcuri, clădiri sau chiar un fir de apă. Piesele de domino se înlănțuiesc într-o mișcare dinamică, tip cauză-efect, întreruptă uneori pentru momente performative sau mici ritualuri urbane, pentru a conecta fizic și simbolic diferitele spații și comunități ale orașului.

Dominoes este creat de station house opera (UK) și realizat în cadrul proiectului ”Create to Connect” derulat în perioada 2013-2018 de Fundația AltArt împreună cu Bunker Ljubljana (Sl), Artsadmin (GB), Arts and Theatre Institute (CZ), Empresa de Gestao de Equipamentos e Animacao Cultural (PT), Parc et Grande Halle de la Villette (FR), Rotterdamse Schouwburg (NL), Santarcangelo dei Teatri (IT), Stichting Noorderzon Groningen (NL), Walking Theory (RS), cu sprijinul financiar al programului Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

sursa foto: Alt Art – pagina de Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare