Fotbalistul decisiv la ultimul titlu luat de CFR Cluj se retrage la doar 28 de ani. Comunicatul oficial al campioanei
SportTop News by Catalin Suciu - sept. 02, 2019 0 1094
CFR Cluj a anunțat că George Țucudean, golgheterul din sezonul trecut al Ligii 1, s-a retras temporar din fotbal. Atacantul se confruntă de câteva luni cu probleme cardiace și a avut două intervenții la inimă.
„Clubul CFR 1907 Cluj anunță faptul că atacantul nostru George Țucudea va lua o pauză de la activitatea fotbalistică! Totul vine ca urmare a problemelor de sănătate apărute în ultimele luni care l-au ținut departe de teren. În perioada care va urma, fotbalistul își va lua o pauză pentru refacere și pentru a efectua câteva investigații suplimentare, care să-i ofere garanția că poate reveni în fotbal la cel mai înalt nivel. Noi, toți cei din Familia CFR, suntem și vom fi mereu alături de George Țucudean și îl vom susține în toate demersurile sale. Avem toată încrederea că “Țucu” va reveni mai puternic în iarbă și că ne va ajuta în continuare să câștigăm trofee. Și-a adus contributia de atâtea ori prin golurile sale în obținerea unor victorii importante, iar acum e rândul nostru să fim alături de el. Multă sănătate, „Țucu”! Te așteptăm din nou în Gruia!”, se arată în comunicatul remis de CFR Cluj.
Țucudean a fost determinant în lupta CFR-ului la campionat în ultimele două sezoane, fiind unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Petrescu. În ultimul sezon a fost golgheter. Vârful începuse să joace tot mai mult și în echipa națională, dar recent i-a cerut și selecționerului Cosmin Contra să nu-l mai convoace.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cum explică Inspectoratul Școlar că bugetul pentru rechizite crește la o jumătate de milion de lei după ce necesarul crește cu aproape un sfert într-un an deși prețul e nemodificat de 3 ani: peste o mie de pachete în plus
oct. 15, 2026 0
-
MApN plătește peste 3,4 milioane de lei pentru proiectarea prelungirii pistei bazei aeriene de la Câmpia Turzii, care se pregătește de avioane F-35 / Banii vin de la NATO
oct. 15, 2026 0
