Fost ministru al Sănătății: „Moment istoric” la vizita în noul Centru de Neurochirurgie din Cluj, aproape finalizat
Sănătate by Actual de Cluj - iul. 26, 2026 0 1
Fostul ministru al Sănătătății Alexandru Rogobete a vizitat noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Neurovasculară din Cluj-Napoca și, spune el, ”am avut sentimentul că asist la un moment istoric pentru sistemul de sănătate din România”. Aceasta după ce în 2025 mai vizitase spitalul și promitea, atunci, că lucrările vor fi gata în acel an.
„Am avut sentimentul că asist la un moment istoric pentru sistemul de sănătate din România”, a scris Rogobete pe Facebook, după vizită. A enumerat, printre altele, circuite medicale gândite în detaliu, saloane moderne, o terapie intensivă la standarde internaționale și un bloc operator complet echipat. „Este primul spital construit de la zero în Cluj după 1970 și unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din această parte a Europei. În urmă cu doar câțiva ani, acest proiect era doar o planșă pe o masă din Ministerul Sănătății. Mulți nu credeau că va deveni realitate. Astăzi, am avut bucuria să îl văd aproape finalizat”, a mai spus el.
Proiectul a fost demarat în 2019, de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Ministerului Sănătății. Investiția, destinată tratării accidentului vascular cerebral prin proceduri inovative, a pornit cu o finanțare inițială de cinci milioane de lei, urmând ca restul sumei să fie asigurat prin PNRR, iar lucrările de execuție au demarat efectiv în august 2022, după parcurgerea etapelor de proiectare și obținere a avizelor și autorizațiilor.
Centrul este ridicat pe amplasamentul fostei Clinici de Medicina Muncii de pe strada Louis Pasteur, presupunând atât reabilitarea și recompartimentarea clădirii existente, cât și construcția unui corp nou legat de acesta printr-o pasarelă. Valoarea totală a investiției depășește 230 de milioane de lei, lucrările fiind realizate de Construcții Erbașu în parteneriat cu Cubicon Invest, Mansart Corporate și Professional Tech Construct Design.
Pe parcursul anului 2025, șantierul a avansat constant: în vară, compania executantă anunța că 95% din lucrări erau finalizate, cu cele șase săli de operație de la etajul 3 deja echipate și sala hibrid de la parter în faza finală de execuție. Ministrul Sănătății de atunci, Alexandru Rogobete, anunțase că acest spital, alături de Spitalul Județean de Urgență din Bistrița-Năsăud, urma să fie dat în folosință la sfârșitul anului 2025, fiind primele unități spitalicești finalizate prin fonduri PNRR din România.
Proiectul a fost demarat în 2019 de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Ministerului Sănătății. Investiția, destinată tratării accidentului vascular cerebral prin proceduri inovative, a pornit cu o finanțare inițială de cinci milioane de lei, restul urmând să fie asigurat prin PNRR. Lucrările de execuție au demarat efectiv în august 2022, după parcurgerea etapelor de proiectare și obținere a avizelor și autorizațiilor.
Centrul este ridicat pe amplasamentul fostei Clinici de Medicina Muncii de pe strada Louis Pasteur, presupunând atât reabilitarea și recompartimentarea clădirii existente, cât și construcția unui corp nou legat de aceasta printr-o pasarelă. Valoarea totală a investiției depășește 230 de milioane de lei, lucrările sunt realizate de Construcții Erbașu, în parteneriat cu Cubicon Invest, Mansart Corporate și Professional Tech Construct Design.
Pe parcursul anului 2025, șantierul a avansat constant: în vară, compania executantă anunța că 95% din lucrări erau finalizate, cu cele șase săli de operație de la etajul 3 deja echipate și sala hibridă de la parter în fază finală de execuție. Vizita din decembrie 2025 a confirmat acest ritm, dar și amânarea termenului spre „primăvara” lui 2026 – termen care, la rândul lui, nu a fost respectat.
Citește și:
