Închide

Florin Piersic, dus la Spitalul Foișor pentru a i se scoate proteza la genunchi

Actualitate by Actual de Cluj - mai 09, 2024 0 123

​Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor pentru a-i fi scoasă proteza la genunchi, a declarat managerul Institutului Balș, Cătălin Apostolescu. Conform medicilor din Cluj, unde a fost internat inițial actorul, protezele pe care le are actorul – stimulator cardiac și proteză la genunchi – mențin focare secundare de infecție.

„Va face PET – CT şi va merge la Spitalul Foişor, unde i se va scoate proteza de genunchi”, a declarat joi pentru Agerpres managerul Institutului „Matei Balş”, Cătălin Apostolescu, conform hotnews.ro.

Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin Piersic a fost diagnosticat cu septicemie, iar potrivit medicilor de la Cluj, de unde a fost transferat, actorul s-a infectat, cel mai probabil, de la o branulă.

Medicul a spus, la Antena 3 și la Digi 24, că la acest moment nu există un risc vital în cazul lui Florin Piersic, contrar afirmațiilor medicilor de la Institutul Inimii din Cluj.

„Maestrul Florin Piersic nu este la ATI, infecția nu îi pune viața în pericol! Nu este o infecție multiorganică care să îi pună viața în pericol”, a declarat miercuri seară, la Digi 24, medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu