Închide

Florin Bîlbîie, economist român, profesor la Sorbona – despre cercetarea din domeniu în România, criză și pariuri de Nobel

EconomieRecomandarea redacțieiTop News by Kristina Reştea - sept. 05, 2015 0 1055

 

Vine și cel care e probabil următorul economist român care ar putea lua Nobelul”. Așa ți se anunță – exagerat, ar spune unii (inclusiv el însuși) – prezența lui Florin Bîlbîie la o conferință de vară de la Cluj, care îi reunește pe economiștii români care lucrează acum în mediul universitar din afara țării. Florin Bîlbîie e cercetător în macroeconomie și predă la Sorbona, în Franța. A absolvit ASE-ul românesc, are trei masterate (la București, Oxford și Warwick), iar la capitolul „previous work experience” din CV apar nume ca Oxford University, London School of Economics sau HEC Paris Business School, ParisTech. La Cluj a vorbit într-o sală în care s-au adunat să îl asculte, printre alții, Lawrence Christiano (Northwestern University), compatriotul Cosmin Iluț (Duke University) sau fostul ministru de Finanțe Daniel Dăianu.

Un episod cu economistul, prins într-un moment din Conferinţa Anuală a A Economiştilor Români din mediul Acadamic din Străinătate:

Într-o pauză de grafice, invitatul de conferință vine înspre masă cu o farfurie de pepene (roșu). Cum momentele de dezechilibre nu se întâmplă doar în economie, în sala de mese a facultății de științe economice are loc un mic accident: farfuria cade și pepenele se împrăștie pe suprafața lucioasă a podelei. „Autorul” dispare câteva secunde, se întoarce cu ceva trebuitor și începe să curețe. Moment în care sar rapid vreo două voci. Pe model „vai, dom’ profesor! Cum să strângeți dvs?”. Pentru că cel care s-a apucat să facă un pic de curat după incident e Florin Bîlbîie, profesor de Sorbona, keynote speaker în conferința de la Cluj. Dar profesorul de Sorbona are un principiu pe care nu se ascunde să îl împărtășească și cu noi: „I clean up my own mess” (Strâng singur după mine).

Și în România lui „vai, dom’ profesor!”, Actualdecluj.ro stă un pic de vorbă despre economie, criză, cercetarea locală și pariuri de Nobel cu tânărul român care cercetează la Sorbona (e profesor la Paris School of Economics și Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne):

 

Ce a schimbat în domeniul dvs criza din 2008? Ați răspuns în timpul acesta unor mari întrebări legate de criză?

S-au schimbat câteva lucruri înăuntrul paradigmei, în macroeconomie. Am înțeles în sfârșit că finanțele sunt importante, că sectorul bancar e important. Încercăm să construim modele, dar să ne uităm și la modele care existau deja. Modelele acestea existau înainte, doar că nu aveau aplicațiile pe care le-a adus criza. Încă din anii ’80 existau modele – există modele care li se predau studenților, modele de crize fianciare care se învață la facultate. Aceste lucruri nu se întâmplau în lumea așa zis dezvoltată, se întâmplau în Argentina, în Rusia, în sud-estul Asiei. Fiecare criză are particularitățile ei, dar modelele existau. Statutul cercetării reflectă un pic statutul economiei. Economia în țările OECD era plictisitoare, macroeconomia era plictisitoare, nu se mai întâmpla nimic. Apoi a venit criza.

Faptul că modelele existau deja înseamnă că se putea prezice momentul 2008, că se putea reacționa mai bine?

Criza prin însăși natura ei nu e previzibilă. Dacă ar fi previzibilă nu s-ar întâmpla.

Dar se putea reacționa mai bine?

Noi nu știm cât de rău ar fi putut să fie dacă nu era Ben Bernanke la FED (fostul șef al băncii centrale din SUA, n.red.), dacă era altcineva care nu lucrează atât de mult cu modele financiare, care nu a înțeles atât de bine ce s-a întâmplat în Marea Depresie, care nu citise Bernard Schwartz.

Asta în America. Și reacția la criză în Europa?

Și în Europa s-a reacționat. A fost politica Băncii Centrale Europene, fiecare avem problemele noastre. Cred că și BCE și-a făcut treaba. Problema e că suntem în situația aceasta, iar acesta e un alt model pe care am fost nevoiți să îl revizităm: modelul capcanei de lichidități. Existau modele înainte de criză, care se aplicau de pildă la Japonia prin anii ’90. Acum ar trebui să ne întoarcem la modelele acelea, să vedem că de fapt nu sunt atât de cizelate. Așa progresăm, cu un fel de feedback între teorie și practică.

Având în vedere momentul în care suntem acum, care sunt temele care vă preocupă?

Două ar fi importante, aș zice. O temă ar fi cum să ieșim din criză, dar să ieșim astfel încât să facem ceva care să fie benefic pentru toată lumea.

Există așa ceva?

Noi asta urmărim să facem în economie. Economiștii nu vor să îi îmbogățească pe capitaliști sau mai știu eu ce baliverne inventează oameni care habar nu au despre ce vorbesc. Dezideratul nostru în economie, dacă ne uităm la 90% din modele care se scriu, e să se maximizeze bunăstarea tuturor. Să avem ceva care îmbunătățește situația tuturor, care crește bunăstarea cuiva fără a scădea bunăstarea altcuiva.

Dar în toate graficele dvs. unele linii urcă și altele coboară…

Unele urcă, altele coboară. Ne uităm după acelea care urcă, încercăm să le gândim mai bine.

Se poate să urce liniile pentru toată lumea?

Încercăm să facem asta. Dar trebuie să studiem tema aceasta în profunzime.

Care sunt temele de care are nevoie economia reală acuma?

Datoria publică, pe de o parte, politica fiscală și datoria publică sunt teme majore; e o situație de capcană a lichidității, cum avem în Europa și în Statele Unite. Doi la mână: rolul monezii într-o astfel de situație. Trei la mână, o temă care merge mai mult pe termen mediu și lung: inovația și reformele structurale, rolul inovației în ciclurile de afaceri. Sunt covins că putem face noi lucruri pe plan fiscal, monetar. Iar dacă ne gândim un pic mai departe trebuie să facem reforme structurale. Dar sunt necesare analize riguroase ale lucrurilor. Există modele în care încercăm să ne uităm și la cicluri de afaceri și la bunăstare.

Inovația e o direcție pentru creștere, dincolo de măsurile necesare pentru menținerea unui echilibru…

Da! Și asta trebuie să facem, pe termen mediu și lung dacă vrem să ieșim din situațiile grele, dacă nu vrem să picăm în același fel de criză.

Cât de mare e acest pericol? De fapt… am ieșit din criză?

E foarte greu de spus. Unii mai ies, apoi se mai întorc; sunt țări care au rată de creștere pozitivă două trimestre. Dar cred că suntem încă în stagnare. Economia fluctuează, nu putem să eliminăm ciclurile de tot… 

Marile pericole pentru un nou moment critic de unde vin?

Sunt unele lucruri care sunt clasice și care sunt deja prin cărți. De exemplu, într-o economie mică dacă avem prea mult influx de capital, trebuie să începem să fim atenți la niște lucruri. Poate unii vin aici pentru că în alte țări rata dobânzii e 0 și acum vin aici, fiindcă rata dobânzii e pozitivă. Dar ce se întâmplă dacă la un moment dat se hotărăsc să plece și avem cursuri de schimb valutar care fluctuează?

 

În ce punct se află economia României acum? Cum se vede de afară?

Nu am urmărit cu atât de mare atenție, dar am văzut prezentarea datelor BNR (iulie, n.red.), chestia asta cu influxul de capital e un pic problematică și, apoi, sunt curios ce se întâmplă pe plan fiscal. Tăierea TVA-ului nu mi se pare o idee rea. În situație de deflație şi rata dobânzii 0, asta poate genera inflație. Cererea și prețurile vor crește și noi vrem inflație, pentru că e deflație. Partea cealaltă cu creșterea salariilor bugetarilor nu cred că e o idee atât de bună. Pare nesustenabilă. Ar trebui făcut cumva un studiu detaliat al nivelului datoriei publice – știu că e undeva la 40%. Care e nivelul sustenabil al datoriei publice românești? Chiar dacă Italia poate avea 120% din PIB, la România nu știu care e nivelul sustenabil. Dar în momentul în care avem venituri mai joase și cheltuieli mai mari, trebuie să ne îndatorăm. Până când putem să ne îndatorăm și pentru ce o facem? Te îndatorezi ca să plătești salarii? Nu știu… Dacă s-ar face investiții – da.

România în zona euro. E o idee credibilă? Suntem pregătiți de așa ceva?

Nu știu destul încât să mă exprim. Nu putem să speculăm. E cert însă că aceasta e o problemă importantă și trebuie cântărite opțiunile foarte bine, cum s-a făcut și în Anglia, de exemplu. Noi nu suntem în aceeași situație ca Anglia, desigur; ei s-au uitat, au analizat, aveau criterii clare. Au analizat: e bine să fii înăuntru sau în afară? Care sunt beneficiile? Care sunt costurile? Cred că trebuie făcută o astfel de analiză foarte serioasă aici.

În ce măsură ar trebui să fie interesată România de ceea ce se întâmplă în afară? Trebuie să ne intereseze ce se întâmplă în Grecia sau doar la nivel de ne uităm dacă mergem în vacanță acolo”?

Ar fi trebuit să fie așa, dar s-a ajuns prea departe. Ar trebui să fie așa (să nu fim afectați), pentru că Grecia e o țară mică ar fi trebuit rezolvată problema asta acum multă vreme, dar acum e prea târziu, deci cred că trebuie să ne intereseze. Trebuie să ne intereseze, pentru că există riscul de contagiune, sunt tot felul de probleme de hazard moral.

Există soluții pentru Grecia? Sigur, aici e o chestiune de negociere, dar teoretic, într-un model ideal, care sunt măsurile de luat?

Ar fi trebuit să se monetizeze datoria, pentru că era mică în raport cu întreaga datorie a UE. Dar apoi apar probleme de hazard moral. Adică: dacă faci asta pentru Grecia, apoi cine mai urmează? Italienii, spaniolii, portughezii? Ce se poate face acum în Grecia… dacă ar ști cineva ar fi prim ministrul Greciei, că cel care a adus lucrurile aici sigur nu știe ce face.

Fostul ministru de Finanțe știa?

Varoufakis? Oameni ca aceștia ar trebui ținuți departe de politică și de decizii care afectează viața oamenilor, oameni cu egouri atât de mare, cu dispreț pentru ce înseamnă economia și care se joacă.

Și totuși ei nu s-au dus acolo și au preluat puterea pur și simplu.

Nu, sigur că nu. Vorbim de un popor disperat, care nu mai avea opțiuni. Poporul i-a votat.

Acestea sunt datele problemei acum, cu astfel de personaje în economie. Ce faci în situația asta? Ce faci dacă ești Germania, Banca Centrală? Acționezi sau îi „lași”?

Dacă ne gândim la faptul că Grecia e un proiect politic și mergem ceva mai departe de economie, dacă ne gândim că Europa e o idee şi euro e şi el o idee atunci răspunsul e „nu” – nu trebuie lăsată nicio ţară de izbelişte. Dar aici sunt nuanţe. Cine plăteşte pentru asta?

 

„Am văzut că în România în cercetarea economică e jale”

 

Rep: Care mai sunt legăturile dvs cu România în ceea ce privește cercetarea?

F.B.: Deocamdată nu mai sunt. Am fost în Consiliul acesta Naţional al Cercetării Ştiinţifice şi am văzut că în România în cercetarea economică e jale de fapt. Când încerci să vii să găseşti nişte criterii pentru a distribui bani îţi dai seama că dacă ar fi să folosești nişte criterii minimale nu ar fi foarte mulţi oameni peste linie aici, în materie de publicaţii. Nu ai avea cui să dai banii. Asta era acum vreo trei ani, acum sunt oameni. Problema care e? Eu nu spun că oamenii de aici nu sunt buni. Problema e că nu au stimuli pentru a publica şi a face cercetare. Trebuie să le dăm aceşti stimuli! Trebuie să îi încurajăm deja de devreme, de când sunt studenţi, doctoranzi. Să avem post doctorate. E o problemă extrem de spinoasă şi nu ştiu cum o să putem ieşi din asta.

De unde trebuie pornit?

De la bani. Trebuie bani. Mulţi bani pentru cercetare. Vestea bună e că sunt câteva literaturi care ne spun că cercetarea şi dezvoltarea sunt motoarele creşterii economice şi dezvoltării unei ţări. Și capitalul uman şi educaţia sunt motoare de producere a bogăţiei unei ţări şi a creşterii. Din consiliu ne-am dat toţi demisia în bloc după ce am văzut că muncim degeaba.

S-a schimbat ceva în anii aceştia?

mai întâlnesc cu foşti colegi, să vedem. Nu ştiu ce să zic. Din câte vorbesc cu oameni de aici, aşa, informal, mi se pare că nu s-au schimbat lucrurile, mi se pare că se încurajează mediocritatea, se încurajează cantitatea în loc de calitate, mi se pare că se încurajează publicarea unei mari cantităţi de maculatură în loc de lucruri care să ne înveţe ceva. Cred că oamenii fac asta pentru că le cerem asta, pentru că asta e recopensat; dacă le-am cere altceva oamenii ar fi capabili să facă altceva. Oameni deştepţi în România cred că avem foarte mulți.

E nevoie de încurajarea lor spuneți. Cine trebuie să facă asta?

Statul. În loc să crească salariile bugetarilor puteau să facă asta. În loc să se gândească la taxe pe bacşiş şi la alte chestii Science Fiction puteau să facă lucrurile acestea. Nu zic că e uşor sau că e clar. Vai de cine o avea job-ul acesta! Dar trebuie început de undeva. Cred că e foarte dificil, dar numai aşa putem să ieşim cu adevărat.

Asta înseamnă că în continuare putem să ne aşteptăm ca cei mai buni dintre cei buni să plece şi să nu se uite înapoi?

Da. Inechivoc. Nu aş spune nici cei mai buni dintre cei buni. Să nuanţăm un pic. Spun doar că oamenii care vor rămâne aici şi care poate sunt mai buni sau la fel de buni ca cei care au plecat sau pleacă vor avea viaţă mult mai grea. Şi va fi mult mai greu pentru ei să facă lucruri originale pentru că nu sunt încurajaţi şi vor avea nişte voci cumva sugrumate şi care se pierd în marea de mediocritate. Dar sunt o grămadă de oameni foarte buni.

Pe care nu îi auzim, nu îi vedem.

Da. Eu am foşti colegi care sunt excepţionali în cercetare și care nu s-au apucat de asta, care s-au dus în sectorul privat sau au rămas prin ASE, dar fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă şi predau mai mult decât ar trebui să predea şi îşi pierd timpul încercând să publice ca să îşi facă norma la pagină, publicate în mai ştiu eu ce revistă.

Cumva se pierd aceste talente spuneţi…

Mie aşa mi se pare. Poate par şi eu ca unul care vine de afară să îşi dea cu părerea. Dar chiar am vorbit cu oameni de aici.

Care e pentru dvs viitorul în carieră?

Sunt OK unde sunt, vreau să mă concentrez pe ceea ce fac, vreau să fac lucruri care să se apropie mai mult de ceea ce înseamnă dezvoltare, de țările în curs de dezvoltare. Suntem mulţi dintre noi, mai ales în macroeconomie, care ne ocupăm de un anumit set de date. Ar trebui să încerc să mă uit şi la alte lucruri.

La ce?

La țări în curs de dezvoltare, la inegalităţi.

Funcționează legăturile dintre cercetare și economia reală?

O mare parte dintr-un astfel de proces e cercetare, o mare parte e marketing. Dacă crezi că ai ceva foarte bun, interesant, relevant, trebuie să te duci să îl vinzi. Sunt și niște legături automate, dar tebuie vândută cumva ideea, trebuie publicată, trebuie vorbit cu oameni de la bănci centrale, din ministere. Asta se întâmplă organic, într-o anumită măsură, noi suntem în legătură cu băncile din Europa, și acum și în România.

Vă întreabă vreodată cineva din România ce mai faceți?

Nu prea. Dar eu nu am închis niciodată ușa nimănui.

Mai veniți dacă vă mai cheamă cineva în vreun comitet?

Depinde. De comitete nu știu ce să zic. Poate în alte lucruri m-aș implica. Dacă cred că pot să schimb real ceva, o să mă gândesc serios la asta.

Când luați premiul Nobel?

Cred că într-o viață viitoare. Sau ar mai fi o posibilitate, despre care am mai povestit: am o prietenă pe care o chemă Nobel, care încă nu mi-a dat un premiu. Sunt câteva alte mii de oameni care ar trebui să ia acest premiu înaintea mea. Unul dintre ei e Marc Melitz, co-autorul meu, pentru modelul lui de comerț internațional. Avem chiar un pariu. El zice că nu ia Nobelul, e un tip foarte modest. Nu avem miză deocamdată.

Nu a pus nimeni un pariu pentru Nobelul dvs?

Nu vrea nimeni să piardă. (zâmbește)

 

Florin Bîlbîe a fost unul dintre vorbitorii importanți din agenda Conferinţei Anuale a A Economiştilor Români din mediul Acadamic din Străinătate (ERMAS), găzduită la Cluj, la final de iulie, de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UBB. 

Citește și:

Cristian Pop-Elecheş, economist şi profesor român la Columbia University despre România: „Mi-ar plăcea să devenim o ţară mult mai plicticoasă”

 

Cosmin Iluţ, economist, profesor la Duke University, despre România: „Aş vrea să văd că se face mai mult în educaţie, mi-aş dori să fie mai multă responsabiltate şi să se pună accent pe valoare”

Şi

Oana Borcan, economist roman in Suedia: In Romania lucrurile sunt mereu fragile. Nu avem sectoarele din economie legate intre ele, nu exista dialog institutional si nu exista coordonare

Mihai Manea, profesor la MIT: Teoria Jocurilor e studiul interactiunilor strategice, pacat ca in Romania nu prea se preda asta / Codul Fiscal mi se pare un ultim act disperat de populism, un act absurd ale carui consecinte le-am suferi pe o perioada indelungata

Andreea Mitrut, vedere din Suedia: Intr-o societate care nu investeste in Sanatate, in Educatie, in copii, nu ai cum sa speri sa fie bine

Octavian Strimbu, economist roman, profesor in Canada: In tarile unde nu exista transparenta, daca amelioram un pic lucrurile spaga va creste in faza initiala, apoi va disparea odata cu cresterea transparentei.

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu