Închide

Firma preşedintelui PDL Satu Mare “ciupeşte” bani de la primăria Cluj

Administrație by Luminiţa Silea - mai 04, 2014 0 359

Prodeximp a câştigat un contract de peste 621.000 de lei în cadrul unei licitaţii a primăriei clujene pentru reabilitarea termică a unor blocuri din oraş pe bani europeni.

foto:satmareanul.ro

foto:satmareanul.ro

Societatea a mai participat la o licitaţie a primăriei, estimată la peste 4 milioane de lei, pentru modernizarea şi dotarea centrului nr. 1 pentru vârstnici. Aceasta a avut loc în noiembrie 2013 şi nu a fost adjudecată până în prezent. Licitaţiile primăriei clujene sub Emil Boc sunt tot mai vânate de firme de casă apropiate de PDL şi cunoscute ca abonate la banul publici. Una dintre acestea, deţinută de preşedintele PDL Satu Mare, Petre Mureşan a reuşit deja să-şi facă intrarea la Cluj-Napoca. Societatea Prodeximp a câştigat deja un contract cu administraţia locală clujeană în cadrul unui accord cadru pe doi ani și peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea termică a unor blocuri din oraş. Felia din acest contract care revine societății liderului PDL din Satu Mare este de peste 621.000 de lei.

 

Socitatea Prodeximp a mai participat la o licitaţie a primăriei Cluj-Napoca, pentru modernizarea centrului nr. 1 pentru vârstinici de pe strada Şt. Oct. Iosif nr.  1-3, contract estimat la peste 4 milioane de lei şi derulat în cadrul unui proiect cu finanţare europenă. ZIAR de CLUJ scria chiar că societatea este în cărţi pentru câştigarea contractului, având oferta cea mai mică, la aproape 50% din valoarea estimată a contractului. Licitaţia respectivă a avut loc în noiembrie anul trecut, când s-au deschis ofertele. Potrivit primăriei, aceasta se află în faza finală de comunicare a rezultatului către firmele participante. Instituţia a motivat că a fost nevoie de decalarea termenului legal de 25 de zile pentru anunţarea câştigătorului, cu cinci luni, din cauza volumului mare de muncă cu care se confruntă reprezentanţii primăriei clujene prinşi în comisiile de licitaţii.

 

Potrivit informaţiilor din media, societatea Prodeximp este o abonată la banul public, compania având în ultimii ani contracte cu administraţiile locale din Satu Mare, Sălaj, chiar și Cluj, în valoare de câteva zeci de milioane de lei.

 

Despre împăcarea afacerilor cu politica sub umblela PDL, Mureşan spune într-un interviu pentru satmareanul.net că  „Un om cu o credinţă este egal cu forţa a 99 care au doar un interes” – John Stuart Mill. Majoritatea cetăţenilor români vor să trăiască într-o ţară în care legea, ordinea şi integritatea stau la loc de cinste. Dreapta a crezut întotdeauna în principiile etice precum: respectul, încrederea, nevoia de muncă decentă, perseverenţa, onestitatea, demnitatea şi satisfacţia propriului lucru, serviciul pus în slujba altora, speranţa şi caritatea, respectul faţă de interesele generaţiilor viitoare. De aceea cred că oamenii de afaceri trebuie să cultive şi un gen de implicare şi vocaţie socială. Trebuie să înapoieze societăţii câte ceva din ceea ce au dobândit în acest context social pentru că ei, fără îndoială, posedă o experienţă care trebuie pusă în valoare. Politica înseamnă în viziunea mea mai multă implicare în bunul mers al societăţii, înseamnă să acționezi pârghii ce îţi permit să contribui la crearea unui cadru mai bun de dezvoltare, de evoluţie. E nevoie în continuare – sau mai ales acum – de oameni de calitate în această zonă. Oameni prosperi, care să se poată dedica muncii specifice, pentru că afacerile lor merg deja. Cei care consideră că politica este vacă de muls în beneficiu personal ar trebui, cum ziceau unii pe vremuri, trimişi la lada de gunoi a istoriei. Cred cu tărie acest lucru şi voi acţiona mereu în sensul credinţei mele”, a spus acesta.

 

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.