Firma MiniCRM, prezentă și în România cu zeci de angajați la Cluj, cumpărată de o companie IT suedeză
Economie by Actual de Cluj - mai 20, 2025 0 140
Producătorul ungar de software pentru relația cu clienții, MiniCRM, care are un birou cu 29 de angajați la Cluj-Napoca, urmează să fie cumpărată de o mare companie IT din Suedia, potrivit unui comunicat transmis, ieri, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro.
Suedezii de la group.one achiziționează MiniCRM, extinzându-și portofoliul de soluții software ca serviciu (SaaS) cu un program de gestionare a relației cu clienții (CRM) conceput special pentru firmele mici și mijlocii (IMM). Astfel, group.one a semnat un acord pentru achiziționarea MiniCRM Zrt. – inclusiv a filialei sale din România, MiniCRM Software SRL. Se preconizează că tranzacția se va finaliza până la sfârșitul lunii iunie 2025, sub rezerva aprobărilor autorităților de reglementare din Ungaria și România.
Fondată în 2009, la Budapesta, de Leskó Norbert și Barazsy Ákos, MiniCRM oferă o platformă bazată pe cloud, care acoperă nevoile cheie ale IMM-urilor: generare de lead-uri, automatizarea marketing-ului, suportul pentru clienți și facturarea.
Potrivit datelor oficiale de la Ministerul Finanțelor, subsidiara românească a companiei ungare, MiniCRM Software SRL, de la Cluj-Napoca, a încheiat anul 2024 cu un număr mediu de 29 de angajați. SRL-ul clujean a avut venituri de aproape 6 milioane de lei și profit de aproape 400.000 de lei în anul 2024.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Mașină lăsată neasigurată, pornită la vale pe strada Republicii ieri / Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital
nov. 14, 2026 0
-
Raport al Curții de Conturi: cine-mparte parte-și face: Curtea de Apel Cluj a folosit o jumătate de milion de euro din Fondul de rezervă al Guvernului pentru salarii stabilite printr-o decizie administrativă / 90% din plățile făcute în decembrie 2023 au ajuns la 12 funcționari ai instanței / ”Nu a fost respectat principiul tratamentului egal”
nov. 14, 2026 0
