Închide

Finalul unei ere

OpinieSport by Catalin Suciu - sept. 09, 2022 0 522

CFR Cluj s-a chinuit cu o echipă din Kosovo, Balkani,  de care nu auziseră, până acum, nici cei mai împătimiți microbiști.

CFR a fost dominată de Balkani și a avut noroc, egalând nemeritat, în prelungiri, după golul lui Yuri. Un rezultat mincinos, după un joc jenant, greu de privit până și de suporterii campioanei.

Ne-a obișnuit Mr. Dan, plângăciosul de serviciu, cu eternele sale alibiuri. Din prestația groaznică din Kosovo, antrenorul a aruncat încă una caldă, spunând că „CFR e neînvinsă în Europa”. Practic, e de apreciat ce a reușit.

Dar e învinsă. A fost învinsă în dublă manșă de Pyunik Erevan, echipa încropită în două săptămâni din fel și fel de jucători anonimi.

Dar echipa din Erevan s-a calificat pentru că e club serios, „jucătorii stau în camere single” la Cluj, cum ne-a mai zis Petrescu. Că așa a dat gol la ultima fază Pyunik , după ce jucătorii săi au făcut introspecție de faze fixe în singurătatea camerelor. Cu puterea minții, telepatic, vedeta Harutyunyan a centrat imaginar din colțul camerei de hotel, iar Gajic, aflat în camera alăturată, tot singur, s-a înălțat și a înscris.

„Dan Petrescu a adus bani la CFR”, spune același antrenor, fiind deasupra tuturor, aproape metafizic, într-un univers paralel în care îi este recunoscută certa valoare.

A adus dan Petrescu bani, așa e, dar de când a preluat echipa, Neluțu Varga a băgat peste 40 de milioane de euro, pompând să -i facă toate mofturile managerului, aducând, în multe rânduri, surplus de balast, jucători plătiți cu mii și mii de euro și trimiși pe la echipa a doua fiindcă nu mai aveau loc pe listele oficiale.

Câți bani a adus Dan Petrescu? Haideți să spunem, cu indulgență, 20 de milioane, cu tot ce va fi virat și anul acesta din calificarea în grupele Conference League. Aici tot rămâne un deficit de peste 20 de milioane. Să se bucure Nelu Varga?

„Nu am atacant”, se mai plânge Dan Petrescu, după ce s-a accidentat Debeljuh, deși sunt șapte atacanți în lot, toți veniți doar cu acordul său. Tot cu acordul și prin bunăvoința sa, CFR l-a trimis la Rapid pe Dugandzic, pe bani de semințe.

Dacă mâine CFR ar juca cu Lions United din Gibraltar, Dan Petrescu ne-ar anunța că e cel mai greu meci de când antrenează el. Ar fi cel mai dificil joc pentru CFR de când s-a inventat fotbalul. Ar bate vântul puternic, s-ar juca pe teren sintetic, între stânci, ceea ce ar face că adversarul să fie cu adevărat redutabil. Și deplasarea, pffff, lungă-lungă, ca și cum CFR s-ar duce până la Marea Japoniei  cu zece escale.

CFR a jucat cele mai multe meciuri în cea mai scurtă perioadă, deși Petrescu are două echipe pe care le folosește alternativ, una în campionat și alta în Europa. Echipe apropiate valoric, că doar el și-a adus jucătorii pe care i-a dorit. CFR are 34 de jucători la prima echipă și încă vreo 20 la echipa a doua. A transferat fundași, mijlocași, atacanți, iar la mijloc joacă cu Hoban (40 de ani), iar înaintea lui l-a reactivat pe Culio, din ligile inferioare din Argentina. Din vacanță, practic, din pensie.

Așadar, dacă ne spune că nu e mulțumit de lot, ar trebui să se uite în oglindă și să își transmită sieși că a greșit. Că putea mai mult, eventual, că putea fi mai inspirat când și -a conturat lotul. Că a făcut și risipă.

Cine îl mai crede pe Dan Petrescu? Cine îl mai ascultă? Ce-or zice Deac sau Camora, care au jucat în Liga campionilor și -au și câștigat cu cei mai buni, atunci când antrenorul vorbește despre o deplasare în Andorra, pe terenul unei echipe de semi-amatori, și spune că „va fi foarte-foarte greu”?

Îl mai crede cineva? În plus, s-a cam terminat și cu „lungă și pe a doua”, „a doua și a treia”, cam toată lumea știe de prea mult timp ce joci și cum o faci. Fotbalul propus de CFR se mai practică prin Sunday League.

Echipa e îmbătrânită, a obosit, așa cum pare și antrenorul său aflat mereu în conflict cu el însuși și cu toată lumea care nu îi apreciază rezultatele așa cum s-ar aștepta.

Următorul meci în Conference League e cu Sivasspor, un soi de Manchester City, PSG, Barcelona și Bayern Munchen la un loc.

Va fi cel mai dificil meci de când Dan Petrescu antrenează la Cluj și în locul celor de la Sivasspor ar fi preferat-o pe Tottenham, dar a avut din nou un ghinion teribil la tragere, de parcă ar fi blestemat. Și să nu o omitem pe Slavia Praga, un colos în fotbalul mondial, cea mai puternică echipă pe care o va fi întâlnit Dan Petrescu de când antrenează.

Cu cine ar trebui să joace CFR Cluj să auzim, măcar o dată, un discurs așezat, realist, cu adevărat valoros? Un discurs fără alibiuri, fără găselnițe, fără văicăreli la fiecare adiere de vânt.

 

 

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.