Expoziție itinerantă la București în cadrul festivalului național de teatru în memoria fostului regizor principal al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Harag György

Expoziție itinerantă la București în cadrul festivalului național de teatru în memoria fostului regizor principal al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Harag György.

Pe întreaga durată a ediției din acest an a festivalului, între 6 și 14 octombrie, în Rotonda Sălii Mici a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” din Bucureşti poate fi vizitată Expoziția omagială Harag György – o expoziție itinerantă realizată cu ocazia anului comemorativ Harag György, evocând personalitatea marelui regizor transilvănean, cel care a avut o importantă influență asupra artei teatrale din Ungaria şi România.

Expoziţia itinerantă despre opera regizorului Harag György, realizată cu ocazia Anului comemorativ Harag, constă din 45 de panouri ce cuprind aproximativ două sute de fotografii însoţite de comentariile şi evocările colegilor de breaslă, teatrologilor şi criticilor, precum şi cu textele lui Harag, în trei limbi – maghiară, română şi engleză. Expoziţia este pusă la dispoziţie de Academia Maghiară de Artă din Ungaria.

În cadrul evenimentului – prin parteneriatul cu Casa de producție a TVR – sunt proiectate trei spectacole regizate de reputatul artist clujean, e vorba de ”Livada cu vișini”, înregistrat în anul 1985 din spectacolul în limba română a Teatrului Naţional Târgu Mureş, aceasta fiind ultima operă regizorală a lui Harag György, ”O stea pe rug / Csillag a mágján” – o înregistrare din 1977 de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, subtitrat în limba română, și respectiv spectacolul de televiziune ”Ursul” de Cehov, din 1975, cu actorii Csorba András, Széles Anna şi Tarr László, de asemenea subtitrat în limba română. ”În amintirea lui Harag György (1925-1985), regizorul principal de odinioară al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, creator epocal transilvănean în arta şi istoria teatrală din Ungaria şi România, Academia Maghiară de Artă (MMA) a organizat în 2020 un an omagial. Seria de programe foarte variate evocă evenimentele teatrale din anii şaizeci, şaptezeci şi optzeci, apelând la toate documentele originale accesibile, reportaje, fotografii, filme, mărturiile și evocările personale ce constituie o colecţie excepţională pentru istoricii care cercetează trecutul teatrului, dar şi o aducere aminte demnă pentru iubitorii teatrului. Nu în ultimul rând, prezintă un exemplu uman din mediul artistic care poate fi urmat şi de tinerele generaţii”, arată Vashegyi György, preşedinte Academiei Maghiare de Artă.

Expoziția poate fi vizitată de marți până duminică între orele 14 și 22.

Harag György a fost unul dintre supraviețuitorii Holocaustului de la Auschwitz, unde a fost deportat în 1944 împreună cu întreaga familie. Cred că am o fire ciudată – sau poate eram prea tânăr ca să pot conștientiza faptele prin care am trecut – căci torturile prin care am trecut nu m-au traumatizat pentru toată viața, așa cum pățiseră mulți alți supraviețuitori. Am trecut prin chinuri inumane, luni în șir munceam îmbrăcați doar în cămașă, pe friguri de minus douăzeci de grade. (…) Eram singurul supraviețuitor al transportului de 1500 de oameni. M-am îmbolnăvit. (…) Am primit douăzeci și cinci de lovituri ale căror urme însângerate se infectaseră. Am fost operat în mai multe rânduri, fără anestezie, fără medicamente. Dar poate, totuși, datorită acestui fapt am supraviețuit. Am avut șansa să petrec iarna învelit, pe patul unui spital. Cu toate astea am rămas cu sechele din cauza subnutriției. Pot să spun că, inainte de eliberare, stăteam, practic, alături de niște morți, asemeni bătrânilor epuizați. În această stare semi-lucidă am auzit – sau poate am doar impresia că am auzit – că medicii se certau pe seama sorții mele: – Oare să-i dăm porția asta de vitamina-C? – N-are rost, oricum moare. Apoi am auzit o altă voce: – Ăsta e cel mai tânăr, să i-o dăm… Și atunci am primit porția secretă de vitamina-C amestecată cu salvarsan și bizmut. Prea posibil că așa am scăpat cu viață. (…) Multă vreme după răboi am încercat să găsesc persoana care mi-a salvat viața, dar nu am reușit să dau de ea. (…) După câțiva ani m-am reîntors în Ebensee. Mai erau acolo ruinele lagărului, iar în apropierea lor se construiseră locuințe. Mi-a creat o senție ciudată imaginea vilelor în vecinătatea locului unde fuseseră nimiciți nenumărați oameni!”, după cum apare în ”Teatrul lui Harag György, coordonat de Nánay István și publicat în 1992. A preluat conducerea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj în 1975, unde a rămas până la moartea sa în 1985. ”În această perioadă înregistrează cele mai mari succese (printre altele cu tetralogia-Sütő). Lucrează regulat în străinătate: la Gyula, la Budapesta, la Novi Sad și Subotica. A regizat scurt metraje atât Televiziunii Maghiare cât și emisiunii în limba maghiară a Televiziunii Române. Se întoarce din când în când la Târgu Mureș unde montează spectacole la ambele secții ale teatrului, dar și în cadrul facultății. În 1982 este invitat să monteze un spectacol (Familia Tot) la Nova Gorica. Este membru în juriul a numeroase festivaluri internaționale (chiar și în occident). Meritele sale au fost salutate în rândurile elitei culturale, dar din partea statului nu i s-a acordat nicio recunoștință (nici nu s-ar fi putut, căci ne aflăm în rigida epocă a cenzurii ceaușiste)”, notează pagina de wikipedia dedicată acestuia.

Esteticul și criticul teatral Nánay István prezintă astfel ultimii zece ani ai maestrului: ”Acest deceniu al existenței sale i-a adus succesul. Spectacolele sale au intrat în rând cu cele mai bune realizări ale renumitei școli de regie românească. A lucrat în Iugoslavia și în Ungaria. Nu a primit nici recompense, nici premii. Nici în România, nici în Ungaria. Exceptând o scurtă perioadă, nici la academia nu a predat. Dar, generații întregi de regizori și actori maghiari și români îl consideră drept maestrul lor”.

Nici un comentariu

Actual de Cluj