Exercițiu pentru patrimoniul Clujului: cum arată un castel „aristocrat” transformat în gazdă de evenimente
EconomieTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - nov. 07, 2016 0 1388

Dacă spui cuiva, acum, că mergi la castel la Bonţida rişti două tipuri de reacţii. 1: Mergi, cam repede, să ocupi loc pentru Electric Castle? Sau 2, o altă întrebare: ce e acolo, institut de Neuro sau centru de TBC? „Cam la asta sunt folosite castelele în România”, sintetizează un cunoscător. Ei bine, la începutul primului week-end de noiembrie, doritorii aveau altceva de făcut la castel la Bonţida. În primul rând, trebuie menţionat că e vorba de celălalt castel de la Bonţida: Banffy de la Răscruci (satul Răscruci, comuna Bonțida). Loc unde echipa recent încheiatului festival ZAIN (2-6 noiembrie) a dus un spectacol de modă.
Anul trecut, organizatorii ZAIN Design Expressions au adus un spectacol de modă în Biserică Reformată de pe strada M.Kogălniceanu, dar anul acesta au făcut un pas mai departe: la castel la Răscruci. La unul care aşteaptă să reintre în circuit turistic, castelul de la Răscruci, aflat în administrarea unei regii a Consiliului Judeţean, instituţie care tocmai a anunţat că cere bani europeni (20 de milioane de lei) pentru un proiect de reabilitare. Acesta ar putea intra, așadar, nu doar în circuitul turistic, de vizitare, ci ar putea să fie pus și pe harta organizatorilor de evenimente.
Deocamdată, reabilitat nu e nimic. Și la Răscruci e frig. Foarte frig, la început de noiembrie şi asta e prima observaţie care ţi se relevă la faţa locului.
“Cel de-al doilea Fashion Show al festivalului are loc ca și anul trecut într-o locație absolut specială, pe care echipa ZAIN o va aduce la gloria de altădată pentru o seară. Este vorba despre Castelul Banffy de la Răscruci, o capodoperă arhitecturală neoclasic eclectică, cu un interior impresionant conservat, care spune o poveste transilvăneană demult uitată. Alăturarea pieselor create de fashion designeri contemporani cu acest castel din secolul al VIII-lea, pe un soundtrack actual este mai mult decât surprinzătoare”, motiva echipa ZAIN alegerea locului. Mai precis, organizatorii au ales castelul din Răscruci “pentru că acest castel oferă o scenografie deosebită în interior, datorită decoraţiunilor bine conservate şi pentru că avem atâtea castele în regiunea noastră, încât am zis să nu ne limităm doar la ce există deja în mentalul colectiv”, a spus arhitectul Răzvan Luca, din echipa ZAIN.
Castelul e într-adevăr o prezență specială, în noaptea de toamnă, impunător și tăcut. Vineri seara, pe „fața” sa aristocrată se plimbă o imagine luminată în roșu: ZAIN. În față, în țarc: două oi. ?! Se potrivesc cu imaginile prin care festivalul s-a promovat în acest an: mielul pe jumătate tuns și vopsit (tema e „presenting all stages of design”). „E vopsea ecologică”, precizează organizatorii.
Alături e un cort descoperit, decorat cu luminițe și adăpostind un bar și niște cilindri subțiri pe post de încălzitoare. E tot frig și, în afară de băuturile calde pe care, practic, ești obligat să le iei, altceva nu prea te îmbie la petrecere.
Așa că: să intrăm.
Interior de castel: pereţi îmbrăcaţi în lemn, statui, tavan casetat, candelabre, sobe masive, scări impresionante şi parchet scârţâitor.
Castelul e animat și nu, nu sunt stafiile familiei Banffy. Locul e plin de lume și tocurile pășesc curajoase în decorul perfect pentru imagini asociate cu moda. Totul e învăluit în lumina roșiatică a reflectoarelor aduse pentru show-ul de modă.
Spectacolul din 4 noiembrie, ZAIN Fashion Show 2016, a adus patru designeri vestimentari români: Raul Lazăr, Crina Bulprich & Lucian Rusu și Ioana Ciolacu.
Vă prezentăm mai jos câteva imagini. Fotografii AICI
Moda la castel:
Modelele au făcut turul castelului
Prin istorie, cu industria modei 2016:
Castelul de evenimente?
După ce ani în șir a așteptat reabilitarea, un castel monument al Clujului ar urma să primească, în sfârșit, lucrările de renovare. Este vorba despre castelul Banffy de la Răscruci, “vecinul” mai puțin celebru al castelului “Electric”. Forul județean, în administrarea căruia se află domeniul, a anunțat că depune spre finanțare europeană proiectului privind Restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Ansamblului monument istoric Castel Banffy, din satul Răscruci (comuna Bonțida). Proiectul a fost aprobat de plenul forului administrativ judeţean în ședința de la final de octombrie. Proiectul are o valoare de 20 de milioane de lei, iar obiectivul general îl reprezintă restaurarea și conservarea ansamblului din satul Răscruci, format din clădirea castelului și parcul care-l înconjoară. Ideea ar fi ca domeniul să fie deschis pentru vizitare, dar și pentru organizarea de evenimente culturale.
Vezi și
FOTO/VIDEO Cum arată fosta Casă de Modă din centrul oraşului, transformată în Casă de Design – ZAIN
și
Cluj – capitala designului, pentru câteva zile. Eliza Yokina, curator de festival: “Îmi doresc ca designerii români să prindă mai multă forţă”
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Consilier județean, după ce a votat pentru numirea fiului său într-un consiliu de administrație: „Din cauza sistemului online s-a întâmplat. Asta e, n-am furat, n-am dat în cap la nimeni. Vedem ce-a fi”
mai 30, 2023 0
-
Un oraș din județul Sibiu vrea să-i facă statuie unui general, condamnat pentru că a vrut să lichideze familia regală, reabilitat de Antonescu și promovat de comuniști. A fost primar al Clujului, după ce i-a ajutat pe comuniști să câștige alegerile
mai 30, 2023 0