Închide

Exemplul doi. Clujul, oraș pentru profit. Turnuri pe Parâng în Mănăștur

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - ian. 23, 2020 1 2111

Două noi blocuri cu 13 niveluri propuse în cartierul Mănăștur nu fac decât să aglomereze traficul în zonă și vor distruge grădinile cartierului, spun cei de la Asociația SOS. Asociația coordonată de un deputat clujean susține că ezvoltatorii imobiliari vor să edifice apartamente într-o zonă pe care clujenii și-au dorit-o ca verde și au semnat o petiție pentru amenajarea spațiului La terenuri, modernizare asumată de Primărie.

Blocurile propuse în Mănăștur pe o parcelă de 8000 de mp lângă viitoarea bază sportivă La Terenuri și pârâul Calvaria nu sunt decât un alt exemplu care demonstrează că Clujul a devenit „oraș pentru profit, nu pentru oameni”, spun civicii de la SOS.

„Dezvoltarea orașului trebuie gândită în cartiere noi, punând accentul pe funcțiuni publice, nu pe speculă imobiliară și nu sufocând cartierele existente, unde sunt deja probleme cu lipsa spațiilor verzi. De aceea, am și propus printr-o petiție semnată de mii de mănăștureni, alături de inițiativa La Terenuri – Spațiu comun în Mănăștur, ca spațiul verde din zonă să fie reabilitat. Chiar dacă Primăria a acceptat, ce se întâmplă în ultimul timp e ca orice spațiu verde acceptat de Primărie pentru amenajare e „vândut” la pachet cu un proiect imobiliar, ridicând astfel valoarea terenului și construcțiilor”, spune și deputatul Adrian Dohoratu, cel care coordonează Asociația.

Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unor imobile cu funcțiuni mixte pe strada Parâng se află în dezbatere publică și urmează să fie supus atenției Comsiei de Urbanism. SOS spune că a cerut Primăriei să nu accepte astfel de construcții într-un cartier și așa sugrumat de trafic.

„Mănășturul este un cartier în care serviciile au apărut improvizat, dar astăzi ele există, de la cultură până la educație și comerț – e un cartier funcțional. Cea mai mare deficiență este cea a lipsei spațiilor verzi, de recreere. Prin apariția acestor noi blocuri se distruge o zonă verde unică și specifică pentru cartier: grădinile urbane apărute spontan aici încă de la construirea cartierului. Dacă această investiție privată profită la maxim de ceea ce poate oferi cartierul Mănăștur (poziționarea lângă un viitor parc și lângă pădure, în apropiere de creșe, școli, spații comerciale și Cinema Dacia), ce oferă investitorul la schimb comunităților locale? Un trafic și mai infernal, spații verzi distruse, poluare, aglomerare, umbrire, și mai multe suprafețe betonate pentru mașini”, atrag atenția civicii.

Aceșia au mai spus că proiectanții au mai făcut un studiu bombastic prin care își poziționează parcela pe colț pentru a beneficia de coeficienți urbanistici mai favorabili.

„Pe planul de proprietăți: se speculează o potecă cu caracter juridic neclar (pe plan: ”alee domeniu public necadastrat conform adresei ….”) pentru a declara parcela privată ca fiind parcelă de colț (colțul fiind dat de intersectarea potecii cu strada). Prin acest lucru, crește CUTul admis de la 1,4 la 1,8”, au semnalat cei de la SOS.

Proiectul unui ansamblu de două blocuri cu zece niveluri (9 etaje) propus pe o parcelă de peste 8300 de metri pătrați din zona La Terenuri, pe strada Parâng în cartierul Mănăștur a fost lansat anul acest în consultare publică de Primărie. Proiectul a apărut public în 2018, susținut și de un filmuleț de prezentare postat de biroul Transform, însă a fost retras imediat ce a generat controverse fiind propus într-o zonă verde pe care Primăria și-a asumat să o transforme în bază sportivă.  Proiectul a fost asumat de societatea Coratim deținută de frații Marius Bejan și de Daniel Dumitraș.

Acum proiectanții de la Transform propun un plan de măsuri pentru dezvoltarea întregului cartier, spun ei, cu oferte clare pentru Primărie, dacă acceptă cele două blocuri cu 9 etaje în zona pârâului Calvaria și a bazei La Terenuri. Chiar evidențiază cu cifre ce investiții vor face dezvoltatorii.

DETALII: Turnurile, din nou la putere în Cluj. 15 etaje în Bună Ziua, 40 de etaje în Grigorescu. Proiectele urbanistice sunt în consultare publică

 

.

Un comentariu

  1. băi eu m-am săturat de obscurantiștii ăștia pseudo-ecologiști de la SOS. Azi ai știre alarmistă că ne sufocă chiriile, mâine vin ăștia că va, să nu se contruiască. Cum adică băi tovarăși, adică voi aveți apartament și gata, inchidem ghișeul să nu vină alții? Locuiesc in zonă – e un teren viran gol aiurea, dincolo de parau, nu e pe terenuri, și e abandonat aiurea. Ar intra perfect 2 blocuri, ar ordona aria respectivă și ar fi o șansă pentru vreo 150 de familii să aibă o casă. Care-i baiul? Inchidem orașul si gata? Foarte bine că se face – cineva adaugă valoare și ajută orașul să crească. Pădurea e la 100 de metri, aveti destulă acolo. Și dacă vă place spațiul verde fără blocuri langă mutați-vă la sat și mergeți la păscut, nu blocați orice proiect rezonabil care adaugă valoare și șanse altor oameni care n-au incă o casă.

Lasa un raspuns pentru Alin

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare