Exemplul Bucureștiului pentru Centura Metropolitană din Cluj
ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mai 21, 2023 0 1241

După ce s-au contract asupra urmării exemplului de la centura Bucureștiului, iar oficialii primăriei i-au trimis la plimbare pe consilierii locali din USR arătând că lucrările din Capitală au fost începute acum mulți ani, pe un teren de șes, un consiler local din gupul USR arată că, cei din capitală vor inaugura cel mai mare pasaj de tip sens giratoriu suspendat din România.
„În ultima ședință de Consiliu local, am propus primarului ca echipa de proiect să se consulte și să preia din experiența specialiștilor din Compania Națională de Drumuri care se ocupă de Centura București pentru a veni cât mai curând cu soluții pentru relansarea licitației la Centura Clujului. În doar câteva zile se va inaugura în cadrul Segmentului Sud din Centura București cel mai mare pasaj de tip giratoriu suspendat din România. Și coincidență sau nu, la Centura Cluj una din principalele probleme la execuție va fi realizarea celor 8 sensuri giratorii suspendate. Și acolo au fost probleme la început cu adjudecarea licitațiilor și cu demararea lucrărilor de construcție dar în prezent 84% din lungimea totală de 100 km este în execuție. Proiectul este finanțat prin aceleași fonduri europene din Programul Operațional Transport și trebuie să respecte criterii similare.
Mi s-a răspuns că Primăria Cluj nu prea are ce să învețe din Centura București, că proiectul este diferit terenul fiind de șes. O altă provocare pentru constructori sunt cele 5 tuneluri, din care trei pe tronsonul Florești-Calea Turzii și două pe drumul de legătură B3 Florești-Baciu. Și aici avem pentru referință o lucrare recent începută, tronsonul 4 de autostradă Sibiu-Pitești, unde vom avea poduri, viaducte și unul din cele mai lungi tuneluri din România”, a atras atenția consilierul local Călin Groza, pe pagina sa de Facebook.
La ultima ședință de Consiliul Local, primarul Emil Boc și grupul USR s-au certat și acuzat mai bine de o oră pe tema Centurii Metropolitane. Tema legată de eșecul licitațiilor pentru centură a fost prilej pentru primar de a-i acuza pe cei din USR chiar și de faptul că, la Cluj, sunt campionii demagogiei, pe lângă vechea acuză, deja vehiculată în spațiul public cu fiecare ocazie când se discută de proiect, „Drulă a scos centura din PNRR”. Chiar dacă cei din USR au combătut axioma primarului și acum și de fiecare dată, cu prilejul ședinței Consiliului Local din 15 mai, liderul grupului USR i-a atras atenția primarului că, dacă astăzi centura era în PNRR, rata termenul impus pentru finalizare, iulie 2026.
Pus de către grupul de consilieri USR în situația de a oferi explicații și soluții, după ce licitațiile de peste 3 miliarde de lei din proiectul centurii metropolitană au fost anulate deoarece nicio firmă nu a depus oferte, primarul Emil Boc a arătat că a cerut specialiștilor un raport complet din care să rezulte măsuri pentru continuarea proiectului.
(sursă foto: Călin Groza/Facebook)
Foto cover – girație de pe Centura Bucureștiului