Ce datorii înregistrează Supercom la Consiliul Județean Cluj și de ce e ținut la secret procesul verbal care atestă ilegalitățile acestei firme / Consiliul Județean, notificare sub sancțiunea rezilierii contractului cu Supercom
ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - feb. 22, 2023 4 6434
Afaceristul Ilie Ciuclea – patronul firmei de salubritate Supercom – s-a mutat la Cluj pentru a gestiona mega afacerea obținută în mod mincinos de la Consiliul Județean Cluj (prin intermediul unei licitații publice). Deși și-a început activitatea de aproximativ o lună, Supercom nu îndeplinește nici în prezent obligațiile pe care le avea prevăzute în contract pentru perioada de mobilizare (respectiv pentru cele șase luni care au trecut de la semnarea contractului și până la autorizarea începerii activității de colectare și depozitare a deșeurilor).
Potrivit informațiilor Actual de Cluj, firma competitoare Brantner ar fi solicitat zilele trecute ca administrația județeană să-i pună la dispoziție procesul-verbal care atestă numărul de pubele cu CIP furnizate, precum și al celorlalte echipamente pe care firma lui Ciuclea avea obligația să le pună în funcțiune. Așa cum actualdelcuj.ro a semnalat recent, Consiliul Județean (prin Asociația Eco Metropolitan) nu avea voie să autorizeze începerea activității de colectare a deșeurilor, neavând garanția că Supercom și-a îndeplinit obligațiile prevăzute pentru perioada de mobilitate, de a furniza echipamente specifice și inclusiv de e a achita cota de dezvoltare (o sumă de investiții care se ridică la 4.013.051 lei/an) și care nu a fost încă alimentată în cont.
Nu numai că Supercom n-a furnizat echipamente specifice pentru colectarea deșeurilor, așa cum s-a angajat în licitație, echipamente care să răspundă conceptului „plătești cât arunci”, dar nici nu-și respectă obligațiile de plată către Consiliul Județean Cluj.
De asemeena, în Cluj Napoca și în alte localități, precum Florești, nu e clară nici în prezent procedura de facturare a serviciului de colectare a deșeurilor, având în vedere că Supercom n-a livrat echipamentele promise, iar o bună parte dintre cetățeni nu au încă încheiate contractele cu această firmă.
În ciuda acestui fapt, președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, n-a avut nicio reținere să se afișeze cu afaceristul Ilie Ciuclea, pentru a-i promova afacerea, după cum se poate observa în imaginea de sus.
La solicitarea actualdelcuj.ro, Consiliul Județean a admis că Ilie Ciuclea nu și-a respectat obligațiile contractuale, informând că firma Supercom a fost notificată încă din ianuarie cu privire la încălcarea contractului. Astfel, Supercom riscă rezilierea contractului, dacă în termen de 90 de zile (până în aprilie) nu remediază situația.
„Consiliul Județean Cluj a transmis, conform prevederilor contractuale o notificare de încălcare, iar în temeiul art. 35.1.2., lit. a) din cadrul contractului nr. 7735/69/28.02.2022, Operatorul „va fi îndreptățit să remedieze această încălcare în termen de 90 (nouăzeci) de zile de la data primirii de către Delegat a acestei notificări („Perioada de Remediere”)”, precizează instituția.
Răspunsurile oficiale ale Consiliului Județean:
1.Care este valoarea redevenței pe care Supercom are obligația să o achite și cât din această sumă a fost achitată?
Pentru plata redevenței aferente activității de depozitare a deșeurilor prestată în anul 2022 s-au transmis către Supercom SA trei facturi în valoare totală de 1.634.087,87 lei, din care s-a achitat doar 279.708,73. Pentru redevența restantă și neachitată la termen, conform obligațiilor contractuale, s-au facturat penalități de întârziere, informează Consiliul Județean Cluj.
2.Care este suma de investiții pe care Supercom s-a angajat să o achite într-un cont specific și cât din aceasta a fost plătită?
Valoarea, conform contract, a cotei de dezvoltare (sumă de investiții) pentru activitatea de depozitare a deșeurilor este de 4.013.051 lei/an. Până la această dată operatorul, Supercom SA, nu a deschis și alimentat un cont distinct pentru cota de dezvoltare.
3. Care este termenul de valabilitate al polițelor de asigurare prezentate de Supercom?
Pentru activitatea de depozitare, prestată de către operator, acesta a încheiat următoarele polițe:
- – Polița de Garantare privind buna execuție a contractului, încheiată la EximAsig, Seria GBE, nr 0406752 din 07.03.2022, data expirării poliței 06.03.2023
- – Garanție financiară de mediu, prin Scrisoarea de garanție bancară nr. 263/16.08.2022, emisă de Intesa Sanpaolo Bank. Valabilitatea scrisorii de garanție este 15.08.2023,
- – Polița Asigurarea de incendiu și alte riscuri, seria F, nr. 2630265, emisă de Omniasig, expirată datorită neplății ratei 2 scadentă la 30.11.2022.
- – Polița Asigurare de răspundere civilă, seria G, Nr. 1040085, emisă de Omniasig, valabilă până la data de 14.06.2023.
Consiliul Județean Cluj a solicitat prin repetate adrese constituirea contului și alimentarea acestuia cu sumele aferente pentru cota de dezvoltare, achitarea redevenței restante pentru a nu acumula penalități și transmiterea de dovezi care atestă achitarea ratei 2 pentru polița de Asigurarea de Incendiu și Alte Riscuri. Pentru că nu s-a primit răspuns la multiplele solicitări, Consiliul Județean Cluj a transmis Notificare de încălcare, iar în temeiul art. 35.1.2., lit. a) din cadrul contractului nr. 7735/69/28.02.2022, Operatorul „va fi îndreptățit să remedieze această încălcare în termen de 90 (nouăzeci) de zile de la data primirii de către Delegat a acestei notificări („Perioada de Remediere”)”.
4 comentarii
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Proiect de lege pentru limitarea avansului la 10% în cazul vânzării apartamentelor de către dezvoltatorii imobiliari/Aceștia vor putea utiliza avansurile încasate doar pentru respectivul proiect
oct. 09, 2024 0
-
Firmă din Cluj amendată cu 1.200 de euro de ITM după introducerea eronată în registrul de evidență a salariaților a elementelor contractelor individuale de muncă.
oct. 09, 2024 0
Ziua buna oameni buni!!!
Oare cine ii tine în brate pe ăștia, dar mai ales pe #tișe și pe #tarcea? Ei s-au prezentat cu ciuclea în brate și s-au luat cum s-au luat!!! Zici ca ei erau principalii propovăduitori ai supercomiștilor!!!
Acum ii lauda iarăși ca nu .ai au multe reclamatii pe Cluj-Napoca, dar de lotul 2 și 3 nu zic nimic????
La Cluj aduna totul la grămadă, pana și sticlele cu restul, dar unde sunt recipientele de la asociații, unde sunt pubelele SMART ale lui tișe, unde sistemele de cântărire????
Când l-am întrebat pe @tișe de ce ne plătesc bătrânii la țară 36 de lei de persoana și nici acolo nu cântăresc de 2 ani …..nu a știut sa zică nimic!!!!!
Oare chiar nimeni nu ii vede și verifica hartiile acestor indivizi?????
Pana unde ajungem, cât sa mai suportam, cât își mai bat joc de noi??
@Emil Boc chiar ii lași pe toți sa ne calce în picioare? Oamenii au avut și încă au încredere ca schimbati ceva!
Pe Alinușh îl știu de când era …..mic sa nu zic altceva??? Pune-l pe drumul cel bun! A plecat prea mult de la calea dreaptă!
Întrebați lumea sa vedeți ce părere au? Faceți sondaje și haideți sa vedem numărul atunci de nemulțumiri!
Treziti-va capete luminate!!!!
Pentru a scrie un astfel de articol cred ca ar fi bine sa faceti si urmatoarele verificari si sa impartiti subiectele un pic :
1 Ref CMID – intrebati daca a fost finalizat , a fost predat??? deoarece daca citim un pic documente publice , rezulta ca toate deseurile ajung la RADP la PATARAT . Prin urmare ce redeventa sa fie platita daca inca nu a inceput operarea
2 Referitor la colectare :
Reciclabilele sunt transportate la RADP in acest moment , verificati un pic daca aceste reciclabile sunt sortate de RADP . Gasiti informatii pretioase chiar in ziarul Dvs.
3 Am facut si eu o scurta verificare , tarif de colectare reciclabil 240 lei/ tona ( vezi Supercomi) tarif RADP 336,000 LEI /tona – Ce putem intelege din asta , aia colecteaza , pun bani de la ei si duc la RADP . ( asta nu stiu cati o inteleg, probabil ca a crescut pretul intre timp .
4 Intre momentul licitatiei si incepere legile au fost schimbate si nimeni nu are curajul sa spuna nimic .
Parerea mea este ca ar fi corect DPDV ziaristic sa analizam ce scriem .
Noi discutam aici de operarea celulei de depozitare, stimate domn. Sunt trei sumeîn cadrul aceluiași contract, iar contractul a început parțial. Partea de tratare și sortare încep oficial din Martie
Discutăm de sume diferite pe cele trei operațiuni.
Aici miroase a gunoi(spaga) și nimeni din cei abilitați nu vede!
Tipic romanesc dacă un lucru merge bine hai să-l stricam. Sa întorci un întreg județ cu susu-n jos de dragul schimbării, așa ca să fi tu CJ mai deștept ca papa fără sa vezi activitatea acestei firme în alte județe și București și totuși sa semnezi un contract pe zece ani de dragul schimbării este ceva ce miroase urăt !
Domnilor de la CJ Cluj nu fiți în continuare naivi, aceasta firma nu va performa în jud.cluj și pe unde mai are contracte și știți bine asta. Lăsați interesele de partid și plecați urechea la nevoile omului de rând așa cum și eu voi aplica stampila la viitoarele alegeri pe acel partid care este cel mai aproape de interesele comunității din care fac parte.