Închide

Europenii îi învață pe clujeni să inoveze la conferință internațională a clusterelor

Economie by Actual de Cluj - mai 24, 2016 0 251

Zeci de vorbitori la o conferință internațională în Cluj, în domeniul inovării.

Peste 50 de speakeri vin la Cluj, la Transylvanian Clusters International Conference, cu seturi de bune practici și ca să vorbească despre inovarea deschisă și modul în care clusterele din industrii diferite și autoritățile locale pot dezvolta proiecte.

Între ei – Markku Markkula, președinte al Comitetului European al Regiunilor, Bror Samelin, expert pentru sistemele de inovare în cadrul Comisiei Europene, Rasmus Wiinstedt Tscherning, preşedintele Alianţei Europene pentru Industrii Creative.

Conferința are loc peste o lună, în 23 și 24 iunie, la Cluj Arena (foto), unde sunt așteptați 250 de participanți. „La mijlocul lunii iunie, vom avea ocazia să aflăm, de la cei mai buni specialiști în domeniu, cum să dezvoltăm o cultură de colaborare între clustere, dar şi între companiile care le compun. Cu ocazia acestei conferinţe, vom face un prim pas spre dezvoltarea proiectului pe care ni l-am asumat toți organizatorii, acela de a transforma Clujul în Capitala Europeană a Inovării”, spune într-un comunicat de presă Ciprian Morcan, reprezentantul Consorțiului Clusterelor din Transilvania de Nord.

Capul de afiș al conferinței clujene este Markku Markkula, preşedintele Comitetului European al Regiunilor (CoR), funcţie în care a fost ales în urmă cu un an. Fost membru al parlamentului finlandez şi actual consilier local al oraşului Espoo, Markkula este un susţinător al dezvoltării regiunilor, prin parteneriate între sectoarele public şi privat. La Cluj, Markkula va prezenta un set de soluții posibile pentru digitalizarea orașelor din Transilvania.

Cetățeanul trebuie să fie parte a procesului de inovare, este de părere Bror Samelin, expert pentru sistemele de inovare în cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală pentru Comunicații, Rețele și Tehnologie (DG Connect), și creator al proiectului „Living Labs”. Inițiat în 2006, odată cu preluarea preşedinţiei UE de către Finlanda, proiectul include, azi, peste 170 de „living labs”, veritabile ecosisteme ale inovării, despre care Salmelin va vorbi la Transylvanian Clusters International Conference.

Phillipe Lattes este manager în domeniul inovaţiei în cadrul celui mai mare cluster aerospaţial european, Aerospace Valley, aflat în Franţa, la Toulouse. Acesta este, de altfel, unul dintre clusterele „gold” ale Europei, certificat primit datorită rezultatelor deosebite în domeniu, şi reuneşte 75 de mari companii, printre care Airbus sau Dassault, având în total 80 de centre de cercetare. Lattes vine la Cluj pentru a oferi asistenţă în drumul spre certificarea „gold” a clusterelor româneşti, dar, în acelaşi timp, urmăreşte dezvoltarea de soluții software pentru domeniul aerospaţial, în parteneriat cu companii locale de profil.

Claudiu Butacu este un alt speaker care completează agenda conferinței. Consilier în cadrul Ministerului Energiei şi preşedinte al Solar Decathlon EfdeN, Butacu a coordonat, în ultimii trei ani, proiectul EfdeN, care a presupus construcţia unei case solare eficiente şi independente energetic. Ulterior, casa a devenit primul Centru de Cercetare a Condiţiilor de Confort din România. Este Professional Energy Manager, Sustainability Manager și membru VLER, program al Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei.

Andreea Străchinescu, șef de unitate al noilor tehnologii energetice și de inovație în cadrul Direcției Generale pentru Energie a Comisiei Europene, este responsabilă pentru dezvoltarea politicilor și a acțiunilor cu privire la cercetarea și inovarea în domeniul energiei non-nucleare. La Cluj, Andreea Străchinescu va vorbi despre implementarea soluțiilor energetice inteligente în orașe inteligente.

Rasmus Wiinstedt Tscherning este preşedinte al Alianţei Europene pentru Industrii Creative (ECIA) şi al Centrului pentru Cultura şi Economia Experienţei, o asociaţie înfiinţată din iniţiativa comună a Ministerului Culturii şi Ministerului Economiei din Danemarca. În oraşul „Fabricii de Pensule” sau al galeriei „Plan B”, Rasmus Wiinstedt Tscherning va vorbi despre oportunităţile de finanţare în domeniul industriilor creative, precum și despre dezvoltarea de proiecte comune în acest sector.

Thomas Lammer Gamp este director al Secretariatului European pentru Analiza Clusterelor (ESCA), instituţia înfiinţată în urmă cu şapte ani, din iniţiativa Comisiei Europene, şi care oferă consultanţă practică în managementul clusterelor şi acordă certificările în domeniu. El va vorbi invitaţilor şi participanţilor la conferinţă despre modul în care clusterele pot găsi răspunsuri comune la nevoile companiilor membre, dar şi despre dezvoltarea afacerilor în cadrul clusterului. ESCA acordă distincţiile „bronze”, „silver” şi „gold” clusterelor din Europa în funcţie de performanţele lor. În prezent, România ocupă locul secund în Europa, în spatele Germaniei, ca număr al clusterelor „silver” active.

Citește și:

Cluster de IT din Cluj primește certificare europeană, urcă Clujul la egalitate cu Ilfov

Nici un comentariu

Scrie un comentariu