Închide

Eternul șantier al Autostrăzii Transilvania, faza pe avize: termenul pentru cel de Mediu e expirat, instituțiile colaborează „defectuos”

AdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 18, 2016 0 281

Comandamente periodice pentru eficientizarea șchiopătândei Autostrăzi Transilvania din Cluj, ale cărei tronsoane se construiesc de ani de zile fără să fie terminate.

Convocarea comandamentelor vine de la prefectul Gheorghe Vușcan, care l-a și programat pe primul – mâine dimineață, când în Sala Mare a Palatului Administrativ din centrul Clujului vin directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, directorul general DRDP Cluj Eugen Cecan, Camelia Ştefănescu – reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Cluj  Grigore Crăciun, dar şi reprezentanţi ai firmei Egis care a asigurat consultanţa proiectului, ai proiectanţilor şi alţi specialişti în domeniu.
Necesitatea unor discuţii periodice a apărut după ce prefectul a constatat că demersurile pentru obţinerea autorizaţiei sunt încă în prima fază de lucru, dintr-un total de patru, în condiţiile în care termenul limită de finalizare şi depunere a documentaţiei la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului era 23 decembrie 2015. De asemenea, prefectul judeţului Cluj este nemulţumit de colaborarea defectuoasă între instituţiile abilitate care au obligaţia de a furniza documentele care stau la baza obţinerii autorizaţiei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare