VIDEO Emil Boc, pe șantierul de modernizare la școala „Ioan Bob”: „Clujenii sunt soacra, iar eu sunt ochiul soacrei/ Sper ca până luni, când începe școala, să fie gata și curățenia”
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - sept. 06, 2025 2 523
Primarul Emil Boc a prezentat imagini de pe șantierul de modernizare și reabilitare energetică a școlii Ioan Bob din centrul Clujului, cu o zi jumătate înainte să înceapă școala, arătând că, în mare parte, Primăria și-a ținut promisiunea și că elevii vor putea veni la școală din 8 septembrie, când începe noul anul școlar.
„Am venit, așa cum am promis, să verificăm stadiul lucrărilor. Luni începe școala și vrem să ne asigurăm că tot ceea ce s-a promis se face. La Școala Bob, ca și la alte 16 unități educaționale unde avem proiecte finanțate prin PNRR, lucrările de reabilitare energetică sunt pe final. Copiii trebuie să vină în condiții normale și bune la școală. Ceea ce vedeți aici, tubulatura, sunt instalații de ventilație care asigură un aer proaspăt (…) Sunt aici și mici retușuri de făcut, dar sălile de clasă sunt pregătite. Luni dimineața elevii trebuie să intre în școli curate și moderne. Suntem exigenți cu constructorii pentru că și clujenii cer calitate ridicată. Clujenii sunt soacra, iar eu sunt ochiul soacrei”, a spus primarul în timpul vizitei prin școală. El a mai precizat că alți colegi din Primărie fac verificări la celelalte școli.
Modernizarea școlii Gimnaziale „Ioan Bob” face parte din programul Primăriei de modernizare și reabilitare energetică cu fonduri din PNRR, program de 100 de milioane de euro din care 45 de milioane sunt PNRR iar restul sumei este susținută din bugetul local pentru a moderniza a 35 de unități școlare din Cluj-Napoca.
„Trăim un moment tensionat în societate, dar avem nevoie de echilibru și de înțelegere. Educația trebuie să ne unească pe toți, indiferent de opinii, pentru că fără educație nu avem practic nimic și să facem tot ce ne stăm putință, să dăm un act de calitate în materiile educaționale și să sprijinim profesorii și cadrele didactice în egală măsură”, a mai spus edilul-șef.
Primarul a postat video-ul cu vizita pe șantier în 6 septembrie când este și ziua lui de naștere și împlinește 59 de ani.
Lucrările de modernizare la 17 unități de învățământ din programul Primăriei Cluj cu fonduri PNRR vor fi terminate până la începerea noului an școlar, anunța primarul vara aceasta.
Ulterior a revenit și a spus că va fi vorba despre 16 unități școlare deoarece lucrările la Colegiul de Muzică Sigismund Toduță nu vor putea fi terminate.
Alte 11 unități școlare vor fi gata până la finalul lui 2025. Potrivit declarațiilor făcute de primarul Emil Boc, un număr de 6700 de elevi din Cluj-Napoca vor începe școala, normal, începând din 8 septembrie. Alți 3400 de elevi își vor relua activitatea normală de la finalul anului, când vor fi terminate lucrările la alte 11 unități de învățământ.
2 comentarii
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Raport la Cluj: precaritatea persistă în sectorul cultural din România, deși se înregistrează o ușoară îmbunătățire față de anii anteriori
apr. 20, 2026 0
-
Cluj-Napoca introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice de închiriat: limitări de viteză și oprire automată în anumite zone
apr. 20, 2026 0

Si la Liceul de Muzica este tot santier. Lucrari intarziate. Copiii nu au clase.
La Liceul de Muzica este santier. Lucrari intarziate. Copiii nu au clase.