Închide

Efort COLECTIV . Campanie umanitară demarată de echipa de rugby U Cluj

Sport by Catalin Suciu - nov. 24, 2015 0 186

Echipa de rugby a Universității Cluj a inițiat o campanie de donare de sânge pentru victimele din clubul Colectiv. De asemenea, bonurile primite vor fi donate Centrului Județean pentru ajutorarea familiilor și copiilor aflați în dificultate.

„Încercăm să facem o tradiție din a-i spijini pe cei care sunt în dificultăți materiale sau de sănătate. Ne bucurăm că din puținul pe care îl avem, putem să aducem bucurie în sufletele celor care nu au posibilități financiare”, a declarat Bogdan Cantor, managerul echipei universitare.
“Ne-am dorit de mult să facem această acțiune civică, dar nu am putut din cauza programului competițional. Ne bucurăm foarte tare că am putut ajuta la salvarea unei vieți și o să continuăm astfel de activități”, a spus căpitanul „alb-negrilor”, Csaba Gal, potrivit u-cluj.ro.
Rugbyștii clujeni nu sunt la prima inițiativă de acest gen. Anul trecut, sportivii au mai oferit donații Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Onufrie cel Mare”, de lângă Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului”.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu