Închide

„E umilitor. Pe lângă sentimentul rușinii, ca director, mă încearcă și un fel de senzație de automutilare”. Ce spune Tompa Gabor după 226 ani de Teatru Maghiar la Cluj: activitatea e aproape paralizată

Cultură by Actual de Cluj - mart. 30, 2018 0 572

Unul dintre cei mai titrați regizori de teatru ai Clujului, Tompa Gabor, spune că activitatea teatrului pe care-l conduce, Teatrul Maghiar din Cluj, a ajuns după 30 de ani aproape paralizată. „Subvenția pentru producții a fost decimată, suntem nevoiți, zi de zi, să anulăm unele proiecte chiar pe pragul startului și să renunțăm la altele din viitor, cu artiști de renume sau foarte tineri, invitați din țară și din străinătate pentru a împărtăși creația lor cu publicul clujean. Și Festivalul Interferențe din acest an se află sub semnul incertitudinii totale. E umilitor. Pe lângă sentimentul rușinii, ca director, mă încearcă și un fel de senzație de automutilare…Teatrul riscă să devină un abator al propriilor proiecte artistice”, spune el.

Tompa Gabor conduce ca director o foarte titrată instituție de cultură din Cluj, de altfel acesta enumeră câteva dintre realizări: „după aproape trei decenii în care a fost frecvent numit “ cea mai bună trupă de teatru de limba maghiară” sau “ cel mai bun teatru din România“ ( sic !!!); după peste 50 de premii naționale și internaționale- printre care opt premii Uniter pentru Cel Mai Bun Spectacol al Anului; după ce a devenit în 2007 unul dintre cele 18 teatre membre – și singurul din România aparținând Ministerului Culturii!-al Uniunii Teatrelor din Europa, înființată de celebrul regizor Giorgio Strehler; după ce a reprezentat în întreaga lume cu cinste cultura de limbă
maghiară din Transilvania și întreaga mișcare teatrală din România, contribuind la afirmarea valorilor multiculturale și a îmbunătățirii imaginii țării în lume, după ce Festivalul Internațional de Teatru Interferențe a adus la Cluj, în cele cinci ediții ale sale, multe dintre cele mai de seamă spectacole și personalități ale
teatrului contemporan, fiind considerat printre cele mai puternice festivaluri din Europa, am ajuns astăzi în situația în care activitatea teatrului, care “sărbătorește” (!) 225 de ani de existență, să fie aproape paralizată”.

Mesajul său a fost publicat pe pagina sa de Facebook în urmă cu două zile chiar de Ziua Internațională a Teatrului.

Tompa Gabor lucrează la Teatrul Maghiar din Cluj încă din 1981, ca regizor, iar din 1990 conduce instituția ca director.

Teatrul Maghiar din Cluj a fost înființat în 1792. Din aprilie 2008, Teatrul Maghiar de Stat Cluj este membru al Uniunii Teatrelor din Europa.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu