E sold out la Fed Cup, dar clujenii își scot biletele la vânzare pe olx după anunțul cu retragerea Simonei Halep
SportTop News by Catalin Suciu - feb. 06, 2018 1 2340

Dezamăgire între suporterii români care sperau s-o vadă pe Simona Halep la Cluj, la meciul cu Canada din Fed Cup, după ce principala noastră jucătoare nu va evolua din cauza unei accidentări.
8500 de spectatori erau așteptați în fiecare zi a competiției din perioada 10-11 februarie, biletele fiind epuizate pentru meciurile României. Cei mai mulți își doreau s-o vadă pe Halep, finalistă de la Melbourne și fost număr 1 mondial.
Dar cum accidentarea la gleznă nu i-a trecut, iar Canada va evolua la Cluj fără vedeta Eugenie Bouchard, Halep nu vrea să riște o accidentare și mai gravă. Ea a fost trecută în lotul de Fed Cup, dar va lua loc doar în tribunele Sălii Polivalente.
Decizia de a se menaja nu le-a căzut bine tuturor, iar pe site-urile de anunțuri sunt sute de bilete scoase la vânzare, majoritatea fiind pachete de câte două tichete. Pe olx sunt pagini întregi cu bilete oferite spre vânzare, cele mai multe apărute după anunțul privind retragerea Simonei Halep.
„Normal că pe ea doream s-o vedem. Cine nu vrea s-o vadă pe Halep? Eu cred că toată lumea și-a luat bilete cu gândul că Simona va fi pe teren. Le-am scos la vânzare pentru că eu nu mai am nici o miză să văd meciul cu Canada”, spune Marius, unul dintre cei care au optat să renunțe la două bilete.
Partida dintre România și Canada, din Fed Cup, se va juca în 10 și 11 februarie, în Sala Polivalentă din Cluj.
romanu e tigan si mai la nord asa
se gandeste la el, la selfie, la postari pe fb
da-i in mm de echipa, doar nu vrea sustinere 🙂