Închide

Dulca, pe lista Stelei: „Sunt măgulit, înseamnă că munca mea este recunoscută”

Sport by Catalin Suciu - mai 26, 2014 0 244

Fostul antrenor al Universității Cluj, care o pregătește în prezent pe Gaz Metan Mediaș, a comentat informațiile care îl pun pe lista posibililor înlocuitori ai lui Laurențiu Reghecampf, tehnician care a părăsit-o pe Steaua pentru a da curs unei oferte din Arabia Saudită.

foto: adevarul.ro

foto: adevarul.ro

Cristi Dulca  (41 de ani) susține că n-a discutat oficial cu nimeni de la Steaua, dar ar fi onorat să pregătească formația bucureșteană. „Eu nu am vorbit cu nimeni despre așa ceva, dar dacă este adevărat sunt măgulit, înseamnă că munca mea este recunoscută. Vom vedea dacă se va concretiza ceva în perioada următoare. Eu sunt sub contract cu Gaz Metan Mediaș deocamdată. A fost un sezon foarte dificil, bine că l-am terminat cu bine , ținând cont de toate problemele care au fost”, a declarat Dulca pentru actualdecluj.ro.

Dulca ar fi fost propus lui Gigi Becali chiar de către MM Stoica, prin intermediari, a anunțat GSP.RO.  Tehnicianul a debutat  în Liga 1 la  finalul sezonului 2008/2009, la FC Vaslui. Primul său meci a adus o victorie în faţa Rapidului, scor 1-0, iar apoi a continuat la echipa lui Adrian Porumboiu şi în sezonul 2009/2010. Le-a mai antrenat pe Universitatea Cluj în 2009/2010  şi în 2012/2013, reușind în primul mandat să promoveze echipa pe prima scenă. A mai antrenat-o pe Delta Tulcea,  iar în acest sezon a salvat-o pe Gaz Metan de la retrogradare.

Pe lista Stelei se află și actualul antrenor al Universității, Mihai Teja, lucru dezvăluit în exclusivitate pentru actualdecluj.ro de către finanțatorul lui „U”‘, Florian Walter.    Continuarea se poate citi AICI

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.