Închide

DSP Cluj: Infecția cu coronavirus continuă să scadă ușor la Cluj, a scăzut într-o lună de patru ori

Sănătate by Actual de Cluj - mai 14, 2021 2 612

Incidența infectării cu coronavirus continuă să scadă ușor la Cluj, dar rămâne peste media județeană, arată datele Direcției de Sănătate Publică.

Astfel, azi incidența infecției cu coronavirus e de 1,41 cazuri la mia de locuitori azi în Cluj-Napoca, în scădere de la 1,44 ieri, și peste media județeană de 1,35 cazuri la mie. În Cluj-Napoca au fost identificate în ultimele două săptămâni un număr de 470 de cazuri de infecție cu coronavirus, adică aproape jumătate din totalul cazurilor identificate în județ, puțin peste o mie.

Spre comparație, în urmă cu o lună, în 14 aprilie, incidența în Cluj-Napoca era de 6,54 cazuri la mia de locuitori și scăzuse pentru a doua zi consecutivă sub pragul critic de 7 cazuri la mie – de 4,6 ori mai mare decât cea înregistrată azi. La acel moment în Cluj-Napoca fuseseră depistate peste 2.200 de cazuri de infecție cu coronavirus în două săptămâni, mai mult decât în toate celelalte orașe și comune din județ la un loc și de aproximativ zece ori mai multe decât în oricare alt oraș din Cluj.

Să menționăm că două orașe din județ, Turda și Câmpia Turzii, au azi incidențe peste pragul de 1,5 cazuri la mia de locuitori, la 1,53 și respectiv 1,56 cazuri la mie.

2 comentarii

  1. Chiar nu va inteleg, sigur ca la Cluj sunt cele mai multe cazuri, doar aici se afla cea mai mare aglomerare urbana, dar se si testeaza in draci. Ati vre sa fie in Moci?

    • La Cluj-Napoca e mai mica rata fata de Sâncraiu unde azi e 4,56, sau Pălatca unde e 4,35. Deci nu ține doar de testare, ci mai mult de numărul de locuitori la care se raportează incidența.

Scrie un comentariu

Articole similare