Închide

Drone agricole produse la Cluj, a fost semnat un parteneriat între mai multe universități între care una la Cluj, dar și producători agricoli

Economie by Actual de Cluj - mai 27, 2024 0 166

Drone agricole produse la Cluj, a fost semnat un parteneriat între mai multe universități între care una la Cluj, dar și producători agricoli.

La Black Sea Defense, Aerospace and Security International Exhibition (BSDA), expoziție organizată în weekend la Romexpo în București, a fost semnat un parteneriat pentru dezvoltarea producerii de drone agricole românești, în vederea accelerării utilizării lor pe scară largă în lucrările agricole. Acesta are ca inițiatori Carfil SA Brașov, Asociația Industriilor de Morărit ANAMOB, AVI Aircraft Ilfov, EDT, TID Group, AGRI Cloud, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Turda, INCDCSZ Brașov, ICDP Brașov, NATUREVO, Universitatea Politehnica Bucuresti, USAMV Cluj Napoca și Universitatea din Craiova, anunță ministrul pentru mediul de afaceri Radu Oprea. ”Cele mai importante momente ale zilei au fost semnarea la sediul MEAT, în prezența dnei ambasador SUA, Kathleen Kavalec, a acordului de parteneriat între General Dynamics – GD OTS și Romarm pentru dezvoltarea în România a unui Centru de Excelență în producția de muniție calibrul mare”, a arătat el. ”Și semnarea unor acorduri pentru realizarea „Dronei românești”, un program în care eu cred foarte mult. Carfil SA a semnat un parteneriat cu compania americană Periscope Aviation pentru transfer de tehnologie și realizarea în România a unei drone care poate fi folosită atât în scop militar cât și civil. Mai mult decât atât, un alt parteneriat a fost semnat între Carfil și AVI Aircraft, Easydo Digital Technologies, The Insource Development Group, AP Drone, Asociația Centrul de Excelență UAS și C-UAS, Asociația „UVS-România” pentru a dezvolta cadrul legislativ și producția de drone în România. Un altul a fost semnat pentru dezvoltarea producerii de drone agricole românești, în vederea accelerării utilizării lor pe scară largă în lucrările agricole”. Acesta din urmă are ca inițiatori Carfil SA, ANAMOB, AVI Aircraft, EDT, TID Group, AGRI Cloud, SCDA Turda, INCDCSZ Brașov, ICDP Brașov, NATUREVO, Universitatea Politehnica Bucuresti, USAMV Cluj Napoca, Universitatea din Craiova, Facultatea de Horticultură.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare