Închide

Două asociații marchează trei decenii de ani de la moartea dramatică a actorului Călin Nemeș cu un traseu tematic ce trece prin locurile unde a trăit acesta și a luptat în decembrie 1989

Actualitate by Actual de Cluj - iun. 30, 2023 0 225

Două asociații marchează trei decenii de ani de la moartea dramatică a actorului Călin Nemeș cu un traseu tematic ce trece prin locurile unde a trăit acesta și a luptat în decembrie 1989.

”Călin Nemeș reprezintă simbolul Revoluției clujene din 1989. El este unul dintre inițiatorii protestului din Piața Unirii în 21 Decembrie 1989, când și-a dezvelit pieptul gol în fața soldaților, spunându-le „Trageți, am o singură inimă!”. Fotografiile memorabile ce îi înfățișează pe el și prietenii săi confruntând pașnic trupele dotate cu armament de război au făcut înconjurul lumii. Ulterior, responsabilitatea pentru masacrul comis de armată în văzul tuturor a fost negată de făptașii direcți și nu au fost niciodată condamnați, în ciuda eforturilor societății civile”, spun organizatorii traseului tematic. 

Marcat de toate acestea, Călin Nemeș s-a sinucis pe 8 iulie 1993. La împlinirea a 30 de ani de la dispariție, cele două asociații – Korzo și București – fac un tur ghidat ce prezintă povestea actorului împletită cu cea a Revoluției. Sunt programate sâmbătă 8 iulie un traseu la mormântul lui Călin Nemeș din cimitirul Mănăștur iar duminică 9 iulie la ora 11 un tur al Revoluției din 1989 de la Cluj cu înscriere gratuită aici https://bit.ly/3r3JzZS

Turul e estimat să dureze aproximativ trei ore. Acesta prezintă zilele din Decembrie 1989 și cuprinde punctele importante ale epocii: sediul Partidului Comunist, Piața Libertății, Podul Astoria, casa lui Călin Nemeș la momentul Revoluției. ”Fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute, pe care nu le citești pe wikipedia, ce au marcat ireversibil atât viața noastră obișnuită, cât și istoria României”, spun organizatorii.  

Asociația București este organizatorul proiectului Turul Revoluției Române din 1989, primul eveniment de acest fel având loc în anul 2008. Asociația clujeană Korzo are ca scop cercetarea și prezentarea valorilor culturale într-un mod inovativ și interactiv. 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu