Închide

DNA descinde la DRDP Cluj, sigilează birouri

ActualitateTop News by Cosmina Fernoaga - dec. 12, 2014 0 391

Descinderi de amploare în această dimineață la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj: procurorii anticorupție au sigilat birourile tuturor șefilor de servicii.

Au fost sigilate birourile șefilor serviciilor de mecanizare și achiziții, dar și biroul directorului general Eugen Cecan. În ce privește șeful serviciului de mecanizare Virgil Hanganu și directorul general Eugen Cecan, procurorii DNA au descins și la domiciliile acestora, unde au făcut percheziții.

Eugen Cecan a fost contactat de actualdecluj.ro, care a confirmat că procurorii DNA au venit în instituție să cerceteze anumite documente. „Nu pot să vă spun despre ce acte e vorba pentru că e acțiunea lor, oamenii își fac treaba. Nu a fost dus nimeni la audieri, noi suntem deschiși și cooperanți dar mai mult nu vă pot spune”, a spus el pentru actualdecluj.ro. El a negat că birourile ar fi sigilate în acest moment și susține că subordonații săi își fac treaba în continuare.

DNA a anunțat în urmă cu puțin timp, într-un comunicat de presă, că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 – 2014. „În cursul zilei de 12 decembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 30 locații situate în mun. București și județele: Ilfov, Suceava, Iași, Cluj, Dolj și Brașov din care 6 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, arată DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Perchezițiile de azi vin după ce în urmă cu doar câteva zile procurorii DNA au descins și la Depoul CFR Cluj, unde unul dintre șefi era acuzat de luare de mită; ieri acesta a fost reținut și e propus azi pentru arestare preventivă. Vezi aici detalii

Numele directorului DRDP Cluj Eugen Cecan apare și în dosarul în care a fost arestat fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Procurorii susțin că Cecan ar fi cerut omului de afaceri care deține firma de asfaltări Diferit SA o sumă de 10.000 de euro sau echivalent în lei, în regim de urgență, pentru Uioreanu. Citește aici amănunte

Revenim cu amănunte

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.